Cu trenul la mare în doar două ore: Ce oferte au lansat operatorii de transport feroviar

Operatorii privați de transport feroviar de călători introduc trenuri către litoralul românesc, odată cu venirea sezonului cald. În funcție de destinația de vacanță de la Marea Neagră, o călătorie cu trenul din Capitală poate dura doar două ore, dacă ne oprim la Constanța, sau peste trei ore și jumătate dacă mergem mai departe, la Mangalia.
Anemona Andone - S, 21 mai 2022, 16:09
Cu trenul la mare în doar două ore: Ce oferte au lansat operatorii de transport feroviar

În timp ce Regio Călători a relansat trenul Brașov – București Băneasa – Mangalia, Transferoviar Călători anunță la rândul său un tren pe ruta București Nord – Mangalia din 13 iunie.

Trenul Regio Călători pe ruta Brașov – București Băneasa – Constanța – Mangalia circulă în perioada 30 aprilie 2022 – 18 septembrie 2022, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu. Durata unei călătorii de la munte la Mangalia este de aproape șase ore și jumătate, iar de la munte la Constanța este de până la cinci ore. Din gara Băneasă până în Constanța, trenul Regio Călători face doar două ore.

regio calatori

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Transferoviar Călători a anunțat la rândul său introducerea unui tren pe ruta București Nord – Constanța – Mangalia începând din 13 iunie. Tot din acea dată introduce un tren și pe ruta Buzău – Constanța – Mangalia.

  • București Nord – Constanța – Mangalia din 13 iunie 2022

Plecare București Nord 06:25 / 12:55
Sosire Constanța 08:54 / 15:39
Mangalia – / 17:00
Plecare Mangalia – / 18:00
Constanța 10:57 / 19:20
Sosire București Nord 13:25 / 22:08

  • Buzău – Constanța – Mangalia din 13 iunie 2022

Plecare Buzău 09:06
Sosire Constanța 11:55
Mangalia 13:03
Plecare Mangalia 14:06
Constanța 15:20
Sosire Buzău 18:09

Biletele le puteți achiziționa online, cu anticipație de până la 30 zile, de pe platforma https://bilete.tfc-online.ro/ , sau de la casele de bilete TFC / automatele de vânzare bilete. Pentru plecările din stațiile fără casă de bilete TFC legitimațiile de călătorie de pot procura direct din tren.

Softrans Craiova nu a anunțat încă un tren spre litoralul românesc.

Pe de altă parte, operatorul de stat CFR Călători operează mai multe trenuri pe ruta București Nord – Constanța – Mangalia, cu o durată a călătoriei de peste trei ore și jumătate. Și CFR Călători are la rândul său un tren care ajunge din Capitală până la Constanța în mai puțin de două ore.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Centura București: Inginer care a deblocat lucrările la Metroul de Drumul Taberei, numit șef al șantierului DN2 – A2
FOTO Centura București: Inginer care a deblocat lucrările la Metroul de Drumul Taberei, numit șef al șantierului DN2 ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă sâmbătă stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii DN2 - A2 din Centura București. Potrivit lui, noul șef pe acest......
Un acționar al BTT a reușit, cu doar 0,001% din voturi, să ia decizii capitale într-o ședință AGA la care nu a fost prezent nimeni de la Ministerul Muncii, care e acționar majoritar. Reacția ministrului Dragoș Pîslaru
Un acționar al BTT a reușit, cu doar 0,001% din voturi, să ia decizii capitale într-o ședință AGA la care nu a fost ...
Marius Alexandru-Dragu, soțul mult mai cunoscutei Anca Dragu, a reușit să dea afară un administrator și să numească ...
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, arată anunţul de angajare ...
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat din Bundestag, după ce a devenit tată prin intermediul unei mame surogat
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat ...
Jens Spahn, liderul grupului parlamentar al blocului conservator din Bundestag şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ...