A3: Contractul pentru cel mai lung tunel de autostradă ar putea fi semnat în octombrie – CNAIR

Contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului de 41 de kilometri din Autostrada Transilvania (A3) care cuprinde Tunelul Meseș ar putea fi semnat în octombrie 2022, în ipoteza fără contestații, estimează reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Anemona Andone - lun, 23 mai 2022, 21:46
A3: Contractul pentru cel mai lung tunel de autostradă ar putea fi semnat în octombrie - CNAIR

Referitor la stadiul actual al licitației, reprezentanții CNAIR au menționat că încă se află în faza obținerii unui aviz de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP). „A fost transmis raport la ANAP pentru obținerea avizului în vedere invitării a 6 ofertanți în etapa a doua a licitației”, au precizat reprezentanții CNAIR pentru ECONOMICA.NET.

Rămâne de văzut când va fi publicată lista cu cei șase candidați rămăși în cursă.

Pe 9 mai, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu anunța că cel mai lung tunel de autostradă din România este cu un pas mai aproape de construcție.

Potrivit lui, CNAIR a transmis atunci la ANAP pentru validare documentația pentru etapa a II-a a licitației tronsonului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, care include și Tunelul Meseș (Autostrada Transilvania).

Cel mai dificil lot al autostrăzii Transilvania are o lungime de 41 de km din care 2,9 km reprezintă Tunelul Meseș. Tunelul (forat) va avea două galerii și două benzi de circulație pe fiecare sens. Pe acest lot urmează să mai fie construite 65 de viaducte, poduri și pasaje, cu o lungime totală de 13 km.

Amintim că pe 19 februarie 2021 a avut loc depunerea candidaturilor pentru procedura de atribuire a contractului pentru Proiectarea și execuția Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B3: Poarta Sălajului – Zalău, km 25+500 – km 40+637, inclusiv Tunel rutier la profil de autostradă în zona Meseș și Subsecțiunea 3B4: Zalău – Nușfalău, km 40+660 (km 40+637 3B3) – km 66+500.

Până la termenul limită au depus candidaturi următorii 12 ofertanți:

1. ASOCIEREA STRABAG SRL -ACCIONA CONSTRUCCION SA (Austria – Spania)

2. ASOCIEREA AKTOR TECHNICAL SOCIETE ANONYME (AKTOR S.A.) – RIZZANI DE ECCHER SpA (Grecia – Italia)

3. ASTALDI SpA (Italia)

4. ASOCIEREA DRUM ASFALT SRL – CHINA COMMUNICATIONS CONSTRUCTION COMPANY LTD – DIMEX-2000 COMPANY S.R.L (Romania – China)

5. IMPRESA PIZZAROTTI & CSpA (Italia)

6. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)

7. ASOCIEREA MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. – GÜLERMAK AĞIR SANAYI İNŞAAT VE TAAHHÜT A.Ş. – YAPI MERKEZI İNŞAAT VE SANAYI A.Ş. – OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Turcia)

8. ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)

9. ASOCIEREA TEKFEN INSAAT VE TICARET A.S. – DOGUS INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia)

10. CHINA STATE CONSTRUCTION ENGINEERING CORPORATION LTD. (China)

11. ASOCIEREA REC ULUSLARARASI İNŞAAT YATIRIM SANAYİ VE TİCARET ANONİM ŞİRKETİ – ONUR TAAHHUT TAŞIMACILIK INŞAAT TICARET VE SANAYI A.Ş. (Turcia)

12. ASOCIEREA SINOHYDRO CORPORATION LIMITED – POWER CONSTRUCTION CORPORATION OF CHINA LTD – POWERCHINA ROADBRIDGE GROUP CO. LTD – OZGUN INSAAT TAAHHUT SANAYI VE TICARET LIMITED SIRKETI (China – Turcia)

Prezenta procedură este de tipul „licitație restrânsă”, iar din cei 12 candidați, CNAIR selectează un număr de minimum cinci – maximum șase care vor depune oferte tehnice și financiare în etapa a II-a a procedurii de achiziție publică.

Valoarea estimată a contractului este de 3,93 miliarde de lei fără TVA.

Durata contractului este de 12 luni perioada de proiectare și 36 luni perioada de execuție lucrări și este finanțat prin POT 2021-2027.

Te-ar mai putea interesa și
PSD ar putea conduce noul guvern, după demiterea lui Bolojan. Cu cine vrea Grindeanu să formeze majoritate – surse Euronews
PSD ar putea conduce noul guvern, după demiterea lui Bolojan. Cu cine vrea Grindeanu să formeze majoritate – surse ...
Liderii PSD anunță că partidul lucrează la formarea unei noi majorități în Parlament, chiar și fără sprijinul PNL, iar Sorin Grindeanu ar putea fi propus la Cotroceni să devină noul......
EnergoNuclear angajează ingineri care vor lucra la megaproiectul construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă
EnergoNuclear angajează ingineri care vor lucra la megaproiectul construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă
Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă intră în etapa angajării inginerilor, conform anunţurilor de recrutare ...
Bursa de la Bucureşti: Acțiunile Șantierului Naval Orșova – creștere de 31% în această săptămână
Bursa de la Bucureşti: Acțiunile Șantierului Naval Orșova – creștere de 31% în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 27,35 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în ...
Scandalul suspendării plăților din PNRR: Cum explică fostul secretar general al Guvernului pierderea a 198 de milioane de euro
Scandalul suspendării plăților din PNRR: Cum explică fostul secretar general al Guvernului pierderea a 198 de milioane ...
Ştefan Radu Oprea, fostul secretar general al Guvernului, i-a transmis vicepremierului Oana Gheorghiu, pe tema cererii de ...