AROBS a înregistrat în primele trei luni din an venituri de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 33%

AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, a raporat joi venituri operaționale la nivel individual de 53,2 milioane de lei în primul trimestru din 2022, o creștere cu 33% față de T1 2021, o cifră de afaceri de 52,6 milioane de lei, o apreciere cu 33% comparativ cu T1 2021, EBITDA de 17,4 milioane de lei, o creștere cu 22% prin comparație cu T1 2021 și un profit net de 14,9 milioane de lei, o variație pozitivă de 14% față de anul anterior.
Ion Dobreanu - J, 26 mai 2022, 19:07
AROBS a înregistrat în primele trei luni din an venituri de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 33%

„Cifra de afaceri netă înregistrată în primul trimestru al anului depășește cu 7% estimările noastre pentru această perioadă și ne oferă încredere că suntem pe drumul cel bun în atingerea obiectivelor stabilite pentru anul acesta. Creșterea cifrei de afaceri în T1 2022 este determinată, pe de-o parte, de extinderea numărului de proiecte în categoria serviciilor software pe care le furnizăm și de atragerea de noi clienți în zona de produse software, în concordanță cu creșterile care au loc la nivel global în domeniul serviciilor software și dezvoltării de produse”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

Rezultatele financiare pentru T1 2022 prezentate sunt cele individuale ale AROBS Transilvania Software. În ceea ce privește împărțirea cifrei de afaceri, serviciile software au contribuit cu 80% la cifra de afaceri a companiei, produsele cu 19%, în timp ce alte servicii au avut o contribuție de 1%. Compania prognozează că industria de dezvoltare software va continua trendul ascendent, fiind observată o creștere a solicitărilor pentru serviciile software, dar și pentru produsele software, precum managementul de flotă, optimizarea afacerilor și plăți digitale, pe fondul creșterii investițiilor în digitalizare realizate de companii și organizații.

„Vom continua planurile de investiții anunțate, atât prin realizarea de tranzacții M&A, precum și prin dezvoltarea de noi expertize cu mare căutare pe piața globală de servicii software. Ne aflăm într-un context în care automatizarea și simplificarea proceselor de lucru în cadrul companiilor și organizațiilor din întreaga lume vor continua să reprezinte tendințele din industria tech într-un orizont de timp mediu-îndepărtat. Există în continuare numeroase lucruri care pot fi îmbunătățite în zona de transformare digitală pe fiecare palier de industrie, de la managementul de flotă, la optimizarea afacerilor și plăți digitale. Din această perspectivă, AROBS deține toate ingredientele necesare pentru a atrage o cotă semnificativă din furnizarea de servicii software și dezvoltarea de produse pe piețele în care este prezentă”, a adăugat Voicu Oprean.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 900 de milioane de lei.

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București. Compania furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America, și peste 10.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei.

Firma este prezentă în 10 locații din România și șapte din străinătate, iar 950+ specialiști ai companiei construiesc soluțiile viitorului pentru Automotive, Embedded, Life Sciences, Travel, IoT, Fintech și Enterprise.

Te-ar mai putea interesa și
Alin Șerban, General Manager, Wolt Romania: Piața locală este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul său real
Alin Șerban, General Manager, Wolt Romania: Piața locală este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul ...
Piața locală de curierat rapid este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul său real, a declarat, într-un interviu pentru Economica.net, Alin Șerban, General Manager, Wolt......
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ar pierde
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), organizația care reunește intermediari care comtrolează peste 50% ...
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine ...
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată ...