CE: Acordul cu Beijingul privind importul de panouri solare va intra în vigoare din 6 august

Comisia Europeană a aprobat vineri acordul ambiabil convenit cu Beijingul privind importurile de panouri solare fabricate în China, permiţând intrarea în vigoare a acestuia începând de marţi, 6 august, transmite AFP.
Economica.net - vin, 02 aug. 2013, 12:40
CE: Acordul cu Beijingul privind importul de panouri solare va intra în vigoare din 6 august

Decizia a fost luată cu sprijinul ‘aproape unanim’ al statelor membre, a precizat executivul european, într-un comunicat. Această decizie va lua forma a două acte legale ce vor fi publicate sâmbătă în Jurnalul Oficial al UE şi care vor intra în vigoare marţea viitoare.

Acordul la care a ajuns comisarul european pentru comerţ Karel De Gucht cu autorităţile chineze prevede că taxele provizorii, impuse de UE la începutul lunii iunie producătorilor chinezi de panouri solare, vor fi eliminate începând de marţi, 6 august. În schimb, 70% dintre exportatorii chinezi se angajează să respecte un preţ minim de vânzare pentru panouri.

Cifrele acordului sunt confidenţiale dar, scrie AFP, potrivit unei surse bine informate, preţul minim ar urma să fie fixat la 56 de cenţi per watt produs de fiecare panou solar, iar plafonul de 7 GW (1 GW = 1 miliard de watt) va fi de asemenea aplicat producătorilor chinezi.

O treime dintre producătorii chinezi nu au acceptat acest acord şi ar urma să plătească, în consecinţă, începând de marţi, taxe antidumping de 47,6% şi să intre în concurenţă cu producătorii europene, dar şi japonezi, sud-coreeni şi malaiezieni.

Statele membre ale UE urmează să se pronunţe la sfârşitul anului asupra măsurilor luate pentru apărarea acestei industrii europene.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere cu 1,22% şedinţa de tranzacţionare de joi
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere cu 1,22% şedinţa de tranzacţionare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis joi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 172,93 milioane de lei (32,88 milioane de euro)....
Fenomen depistat în toate magazinele din România. Anunț de la ANPC
Fenomen depistat în toate magazinele din România. Anunț de la ANPC
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului "shrinkflation", care ...
UPDATED Circulația pe noul tronson de autostrada între Adjud și Bacău de pe A7 se deschide luni, 31 august, la ora 16. Ce spune Bolojan
UPDATED Circulația pe noul tronson de autostrada între Adjud și Bacău de pe A7 se deschide luni, 31 august, la ora 16. ...
Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud şi Bacău Sud, ...
Nicușor Dan: România nu cere SUA mai mult, România se oferă să facă mai mult
Nicușor Dan: România nu cere SUA mai mult, România se oferă să facă mai mult
România nu cere SUA mai mult, ci se oferă să facă mai mult, afirmă preşedintele Nicuşor Dan într-un articol de opinie ...