Închiderea ambasadelor americane, legată de o ameninţare din partea Al-Qaida

Congresmenul Ed Royce, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor, a confirmat vineri pentru emisiunea New Day difuzată de CNN că o ameninţare gravă din partea Al-Qaida în Asia Centrală a condus la decizia de închidere a mai multor ambasade americane, duminică.
Economica.net - vin, 02 aug. 2013, 20:08
Închiderea ambasadelor americane, legată de o ameninţare din partea Al-Qaida

„Înţeleg că are legătură cu Al-Qaida şi că ameninţările au apărut în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală”, a declarat Royce.

Anterior, un oficial american a declarat că ameninţarea este „credibilă şi gravă”. Aceasta este „îndreptată împotriva unor ţinte americane de peste ocean”, dar ar putea să nu se limiteze la reprezentanţele diplomatice, a declarat oficialul citat.

Departamentul de Stat a decis închiderea reprezentanţelor sale diplomatice din Egipt, Israel, Arabia Saudită, Libia, Irak şi Kuwait.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...