Wall Street a deschis în scădere

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de luni în scădere, după ce S&P 500 a atins un nivel record la sfârşitul săptămânii trecute, investitorii aşteptând date din sectorul american al serviciilor, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 05 aug. 2013, 14:47
Wall Street a deschis în scădere

Indicele Dow Jones este în coborâre cu 0,43%, Standard&Poor’s 500 cu 0,3%, iar Nasdaq cu 0,14%.

S&P 500 a urcat cu 1,1% săptămâna trecută, susţinut de rezultatele financiare peste aşteptări raportate de companii ca LinkedIn Corp şi Goodyear Tire & Rubber Co.

„Când piaţa urcă atât de rapid, întotdeauna există temeri legate de valoarea acţiunilor. Dar dacă te uiţi la estimările de profit din SUA, acestea corespund cu ritmul de creştere economică, aici este diferenţa faţă de Europa”, a declarat Andrew Popper, analist la Beauclerc Advisory Services în Londra.

Investitorii aşteaptă date privind evoluţia sectorului serviciilor din SUA, care reprezintă 90% din economia americană, analiştii anticipând că în luna iulie a avut loc o intensificare a activităţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...