Drumul pentru biciclete de la Lacul Morii va fi inaugurat astăzi, de Ziua Mondială a Mediului

Un drum amenajata pentru biciclete ce pornește de la Barajul Ciurel până la insula Lacul Morii va fi inaugurat, duminică, de Ziua Mondială a Mediului, a anunţat Primăria Sectorului 6.
AGERPRES - D, 05 iun. 2022, 10:04
Drumul pentru biciclete de la Lacul Morii va fi inaugurat astăzi, de Ziua Mondială a Mediului

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, drumul amenajat pentru biciclete are o lungime de 2,3 kilometri şi o lăţime ce variază între 2 şi 6 metri. Porneşte de la Barajul Ciurel până la insula Lacul Morii. Prima parte a suprafeţei de rulare este din asfalt, o altă parte din marnă, anume cea de la Calea Crângaşi până la insulă. Marna este un material 100% natural, din piatră de calcar, iar această soluţie a fost aleasă deoarece nu se poate betona sau asfalta spaţiul verde.

Pentru a se evita accidentele, bicicliştii nu au acces pe promenada Lacul Morii.

Drumul pentru biciclete va fi testat printr-un tur ghidat pe două roţi organizat de Asociaţia Mai Mult Verde. Zeci de biciclişti îşi dau întâlnire, de la ora 9,30, pe Insula Lacul Morii. De acolo, la ora 10,30, se va pleca în jurul lacului, pe drumul proaspăt amenajat.

Primarul Ciprian Ciucu va pedala şi el.

Pe parcursul turului cu biciclete vor fi trei opriri tematice. Primul popas va fi făcut la Giuleşti Sârbi, în dreptul zonei naturale de 200 de hectare, unde se va vorbi despre promovarea zonelor naturale ca spaţii alternative de agrement pentru locuitorii Capitalei, al doilea va fi pe Aleea Lacul Morii, unde reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor vor discuta despre concursul internaţional de soluţii pentru valorificarea zonei extinse a Lacului Morii. Ultima oprire va fi între Barajul Ciurel şi zona Insulei Lacul Morii. Ciprian Ciucu va vorbi despre faza întâi a proiectului de regenerare urbanistică a zonei Lacului Morii – Crângaşi – Giuleşti, pentru promenadă şi activităţi sportive, precizează comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2026 a fost de 2,217 miliarde de lei, mai mic cu 8,90% comparativ cu perioada similară a......
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Delta Dunării se joacă în câteva luni pe an, iar turiștii stau puțin. Unii operatori care țin porțile ...
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă. Plățile ...
Repornirea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă ar putea fi amânată din nou. Unitatea 2 funcționează la putere nominală, România exportă energie
Repornirea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă ar putea fi amânată din nou. Unitatea 2 funcționează la ...
Până la acest moment, nu există date despre repornirea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care trebuia ...