Sistemul de taxare regresiv de astazi trebuie amendat: foarte multe venituri mari si foarte mari au impozite mai mici decât veniturile din salarii – Ionuț Dumitru

Ionuţ Dumitru, fostul şef al Consiliului Fiscal şi economistul şef al Raiffeisen Bank, arată că cei trei paşi prin care România şi-ar putea reduce deficitul bugetar sunt: reducerea evaziunii fiscale, eliminarea facilităţilor fiscale şi majorarea impozitelor, de genul celor percepute de stat pentru dividende sau proprietăţi. În acelaşi timp, el vorbeşte şi despre o amendare a sistemului de taxare regresiv din prezent, deoarece "foarte multe venituri, unele mari si foarte mari, sunt taxate astazi mult mai putin decat veniturile din salarii".
Gabriela Ţinteanu - lun, 13 iun. 2022, 22:01
Sistemul de taxare regresiv de astazi trebuie amendat: foarte multe venituri mari si foarte mari au impozite mai mici decât veniturile din salarii - Ionuț Dumitru

„România trebuie să ia măsuri fiscale puternice pentru a reclădi spaţiul fiscal şi a preveni deteriorarea condiţiilor de finanţare”, a declarat şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, într-o conferinţă de presă, el menţionând că un sistem fiscal progresiv ar putea aduce mai multe venituri de la contribuabilii cu venituri mai mari.

La rândul său, Ionuţ Dumitru spune: „ceea ce recomandă FMI în materie de politică fiscal-bugetară şi politică monetară coincide în mare parte cu opinia noastră. În privinţa politicii fiscal-bugetare, cred că este obligatoriu ca procesul de consolidare să fie luat mai în serios şi să venim cu măsuri concrete de reducere a deficitului bugetar foarte mare pe care îl avem astăzi (cel mai mare din UE), fiind obligatoriu în acelaşi timp să ne abţinem de la măsuri care pun presiuni suplimentare pe buget.

Sunt necesare măsuri pentru a creşte ponderea veniturilor fiscale ca procent din PIB (circa 27% din PIB în România faţă de o medie UE de circa 41% din PIB, sau faţă de un nivel de circa 32% din PIB în Bulgaria şi circa 35% din PIB în Polonia, Ungaria sau Cehia), iar secvenţialitatea acestora ar trebui să fie una logică”.

Economistul şef al Raiffeisen Bank vede posibilă majorarea veniturilor bugetare în trei paşi: „În primul rând, ca un prim pas, trebuie atacată frontal problema evaziunii fiscale şi îmbunătăţit sistemul de administrare fiscală, în principal prin digitalizare. În al doilea rând, trebuie închise treptat toate portiţele de optimizare fiscală deschise de-a lungul anilor (cum ar fi PFA, microîntreprinderi etc) şi reconsiderate facilităţile fiscale din diverse sectoare. Un al treilea pas, dacă primii 2 paşi nu sunt suficienţi, anumite impozite, aflate astăzi la un nivel foarte scăzut faţă de standardele europene, ar putea fi reevaluate”, spune Dumitru.

El atrage atenţia asupra faptului că la al treilea pas, de majorare a impozitelor „spre exemplu impozitul pe dividend sau impozitele pe proprietate, trebuie recurs numai după parcurgerea primilor doi paşi. Nu are logică să ne gândim la creşteri de impozite când nu suntem în stare să le colectam pe cele pe care le avem astăzi şi nu ne asigurăm ca toţi contribuabilii sunt trataţi echitabil”.

Despre posibilitatea introducerii impozitului progresiv, Ionuţ Dumitru spune că nu este recomandabilă acum, dar taxarea regresivă a celor cu venituri mari şi foarte mari ar trebui corectată. „Unde mă despart însă de opinia FMI este recomandarea lor pentru introducerea progresivităţii în taxarea veniturilor. Nu cred că impozitarea progresivă este o soluţie în acest moment. În acelaşi timp însă, sistemul de taxare regresiv de astăzi trebuie amendat (foarte multe venituri, unele mari şi foarte mari, sunt taxate astăzi mult mai puţin decât veniturile din salarii, salariile având un nivel de taxare total – inclusiv contribuţii sociale – foarte apropiat de media UE)”.

„În acelaşi timp însă, eforturile de creştere a veniturilor colectate la buget trebuie dublate obligatoriu de un proces de eficientizare a cheltuirii banilor publici, proces necesar pentru a stimula gradul de conformare a contribuabililor. În plus, în aceeaşi logică, este necesară şi reconsiderarea unor cheltuieli de genul pensiilor speciale (unele foarte mari, mai mari chiar decât salariile de dinainte de pensionare şi oferite la vârste de 40-50 de ani), contributivitatea fiind principiul obligatoriu care trebuie să primeze”, a concluzionat fostul şef al Consiliului Fiscal.

 

Te-ar mai putea interesa și
Moscova interzice activitatea organizației americane pentru promovare democrației Freedom House
Moscova interzice activitatea organizației americane pentru promovare democrației Freedom House
Rusia a declarat marţi indezirabilă organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House, măsură care îi interzice activităţile în ţară, în plină tensiune cu Washingtonul şi......
Ursula von der Leyen și Donald Tusk susțin consolidarea industriei europene de armament
Ursula von der Leyen și Donald Tusk susțin consolidarea industriei europene de armament
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi premierul polonez Donald Tusk au pledat marţi pentru creşterea cheltuielilor ...
Lovitură dură pentru hackeri. A fost demascat liderul rus al LockBit, cea mai prolifică grupare de infractori ransomware
Lovitură dură pentru hackeri. A fost demascat liderul rus al LockBit, cea mai prolifică grupare de infractori ransomware
Liderul grupului rusofon de hackeri LockBit, care a revendicat mii de atacuri începând din 2020, a fost demascat și sancționat ...
Începe IPO Premier Energy, care ar urma să conducă la listarea companiei la BVB. Detaliile ofertei
Începe IPO Premier Energy, care ar urma să conducă la listarea companiei la BVB. Detaliile ofertei
Premier Energy PLC, una dintre companiile private de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă ...