Acţiunile Fondului Proprietatea au urcat la un nou maximum istoric la deschiderea şedinţei bursiere

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 1,06% în prima jumătate de oră a şedinţei de tranzacţionare, într-o piaţă unde acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au urcat cu 1,18% şi au atins un nou maxim istoric.
Economica.net - J, 08 aug. 2013, 08:18
Acţiunile Fondului Proprietatea au urcat la un nou maximum istoric la deschiderea şedinţei bursiere

Piaţa se îndreaptă astfel spre a şasea şedinţă consecutivă de creştere. În precedentele cinci şedinţe indicele general BET-C a urcat cumulat cu 5,25%.

Acţiunile Fondului Proprietatea au depăşit miercuri maximul istoric atins în ziua listării, pe 25 ianuarie 2011, când unele operaţiuni au fost realizate la 0,675 lei.

Preţul acestor acţiuni a continuat să crească şi în primele minute ale şedinţei de joi, iar cel mai mare preţ plătit a fost de 0,688 lei, nivel cu 1,18% peste închiderea de miercuri şi, totodată, cu 1,93% peste nivelul istoric din ziua listării. Evoluţia de joi a venit, însă, pe un rulaj redus, de doar 192.000 de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 1,08% în prima jumătate de oră de tranzacţionare, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 1%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 1,98%. Acţiunile celor cinci SIF-uri au crescut cu 1,6% – 2,74%, menţinându-se pe linia ascendentă din precedenta şedinţă când au urcat cu 3,23% – 5,85%.

La ora 10:30, indicele extins BET-XT s-a plasat cu 1,34% peste nivelul de miercuri, iar indicele extins BET-BK a fost pe plus cu 1,19%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 3,3 milioane lei (758.000 de euro), valoare aproape dublă faţă de rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 1,7 milioane lei (386.000 de euro). Acţiunile Erste şi SIF Oltenia au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 1 milion de lei şi, respectiv, de 538.000 de lei. Cele două acţiuni au asigurat aproape jumătate din rulajul pieţei.

Titlurile Erste au avansat cu 2,33%, la 110 lei, iar acţiunile SIF Oltenia au crescut cu 2,6% şi au ajuns la preţul de 1,58 lei.

După prima jumătate de oră a şedinţei de tranzacţionare, bursele vest-europene fluctuau foarte uşor, în condiţiile în care China a anunţat exporturi în creştere în luna iulie, însă investitorii anticipează că pieţele ar putea scădea dacă banca centrală a SUA va reduce începând din septembrie programul de achiziţii de obligaţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...