Documente care au aparţinut industriaşului Oskar Schindler, scoase din nou la licitaţie

Documente care au aparţinut lui Oskar Schindler au fost scoase la vânzare pe internet, la doar câteva zile după eşecul licitaţiei de pe eBay a unei copii a "Listei lui Schindler", conţinând numele a câtorva sute de evrei salvaţi de acest industriaş german, în Al Doilea Război Mondial.
Economica.net - J, 08 aug. 2013, 08:39
Documente care au aparţinut industriaşului Oskar Schindler, scoase din nou la licitaţie

Aceste documente, printre care se află planurile de extindere a uneia dintre uzinele lui Schindler din Polonia, sunt scoase la vânzare în cadrul unei licitaţii online care se desfăşoară până pe 14 august, a precizat casa RR Auction din New Hampshire, organizatoarea evenimentului, informează AFP.

La sfârşitul lunii iulie, o copie a Listei lui Schindler, un document de 14 pagini conţinând numele a 801 evrei salvaţi de industriaşul german de ororile nazismului, nu şi-a găsit cumpărător pe eBay, unde era propusă spre vânzare pentru preţul de 3 milioane de dolari.

Documentele pentru licitaţia din august provin de la un colecţionar privat californian. Unul dintre loturi include planurile de extindere a unei fabrici de obiecte din email pe care Oskar Schindler o deţinea la Cracovia, în Polonia, unde angajase peste 1.000 de evrei pe care îi salvase dintr-un lagăr de concentrare din vecinătate.

Datând din 1943 şi purtând logoul companiei germane Siemens, aceste planuri prezintă în special cartierele în care Schindler îi mutase pe angajaţii săi evrei, pentru a-i ajuta să scape astfel de atrocităţile comise în lagărul de la Plaszow.

„Acela este cu adevărat momentul în care Schindler a început să salveze evrei”, a declarat istoricul David Crowe, specialist în Holocaust şi autor al unei cărţi despre industriaşul german.

Un alt document scos la vânzare este o scrisoare de recomandare – semnată de Schindler – pentru un angajat polonez, care pregătea transferul acestuia de la uzina din Cracovia în Republica Cehă. După părerea istoricului David Crowe, acea scrisoare este o dovadă a faptului că Schindler obţinuse mai devreme decât se credea autorizaţia de a-şi muta activităţile – şi, deci, angajaţii evrei.

Transferându-şi acei salariaţi, în număr mare, către fabricile de muniţie, industriaşul german i-a ajutat astfel pe muncitorii evrei să scape de camerele de gazare.

Industriaşul Oskar Schindler a salvat vieţile a peste o mie de evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, trecând numele acestora pe o listă de muncitori care efectau munci indispensabile pentru armata germană.

Mort în 1974, în anonimat, Oskar Schindler a fost recompensat postum cu titlul de „Drept între popoare”.

Povestea lui a stat la baza filmului „Lista lui Schindler”, lansat de regizorul american Steven Spielberg în 1993. Pelicula „Lista lui Schindler” a fost premiată cu Oscarul pentru cel mai bun film în 1994.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...