5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 9.08.2013

Despre taxe şi impozite, într-un interviu cu ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu, ce poţi păţi dacă nu ai RCA şi începe Prima Casă în lei. Citeşte pe larg revista presei din 9 august 2013
Economica.net - vin, 09 aug. 2013, 05:09
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 9.08.2013

Hotnews.ro: INTERVIU Daniel Chitoiu, ministrul Finantelor: Contributiile din chirii vor fi plafonate la cateva salarii / Este exclusa cresterea altor taxe sau impozite. Nu vor creste alte taxe sau impozite in 2014, asigura intr-un interviu acordat HotNews.ro ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu. El a vorbit in premiera despre modul de calcul al contributiilor datorate din veniturile din chirii, despre cele mai fierbinti subiecte din negocierile cu finantatorii internationali, despre reticenta bancilor de a finanta economia, dar si despre calcularea redeventelor si solicitarile venite din partea mediului de afaceri.

ZF: Tranzacţie sub semnul întrebării: Bîlteanu a dat 20 mil. lei din banii SIF1 pentru un hotel şi o telegondolă deţinute de Romenergo.  SIF Banat-Crişana (SIF1), condus de Dragoş Bîlteanu, a plătit la începutul acestui an 20,3 mil. lei (4,56 mil. euro) pentru pachetul majoritar de acţiuni al firmei Azuga Turism, care deţine un hotel cu 27 de camere şi telegondola din Azuga. Aceasta a fost prima mare achiziţie realizată de Bîlteanu în calitate de preşedinte al SIF1 şi nu a fost raportată pe bursă. Azuga Turism a fost controlată până la jumătatea anului trecut de grupul Romenergo, la care Bîlteanu a fost director general înainte să preia conducerea SIF1. În plus, Romenergo deţine 4,5% din acţiunile SIF1, fiind unul dintre cei mai mari acţionari, iar preşedintele Romenergo, Najub El Lakis, şi CEO-ul grupului, Valentin Chiser, sunt ambii membri în consiliul de administraţie al SIF. Romenergo a vândut anul trecut Azuga Turism unei terţe persoane de la care SIF1 a cumpărat apoi acţiunile.

Capital: Un milion de şoferi riscă sancţiuni severe. Ce poţi să păţeşti dacă nu ai RCA. Legea permite autorităţilor să suspende din oficiu înmatricularea automobilelor care nu mai figurează ca asigurate RCA de mai mult de 90 de zile. După cum a arătat în premieră revista Capital, în România sunt circa un milion de autovehicule care nu au asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Nu doar şoferii care circulă pe străzi fără RCA riscă sancţiuni ci şi cei care au în proprietate automobile pe care le ţin în garaj, în curte sau în parcare. Potrivit legii, înmatricularea oricărui automobil despre care se constată că a stat fără asigurare RCA mai mult de 90 de zile poate fi suspendată din oficiu. Procedura este definită în ordonanţa de urgenţă 189/2005.

ZF – Coca-Cola Hellenic Grecia: Am scăzut în România pentru că n-am făcut promoţii.  Coca-Cola HBC România a înregistrat în primul semestru al acestui an o contracţie de până la 10% a volumelor vândute (high single digit), evoluţia vânzărilor fiind determinată de vremea nefavorabilă şi de promoţiile agresive ale competitorilor, conform ultimului ra­port al companiei-mamă din Grecia. „Presiunea promoţiilor se referă la activitatea promoţională agresivă pe care au avut-o competitorii noştri pe piaţă, activitate pe care am ales să nu o urmăm. În general nu este o idee bună să faci promoţii pe o vreme nefavorabilă“, au explicat pentru ZF oficialii Coca-Cola Hellenic Grecia.

Capital: Liber la Prima Casă în lei! Puteţi deja să depuneţi dosare. Este oficial. Prima Casă are din nou plafon de garanţii. De data aceasta doar pentru credite în lei. Aşadar, dacă aveţi strâns un avans modest, de sub 15%, şi credeţi că vă încadraţi la rate cu 30%-35% mai mari decât anterior pe varianta în euro, puteţi deja merge la băncile participante la Prima Casă şi deschide un dosar de credit ipotecar.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...