Miniştrii americani şi ruşi se întâlnesc la Washington, în pofida tensiunilor dintre cele două ţări

Americanii şi ruşii se întâlnesc vineri la Washington la nivel de miniştri, cu scopul de a continua dialogul între cele două puteri, care întreţin relaţii foarte reci, şi în contextul anulării, cu două zile în urmă, a unui summit între preşedinţii Barack Obama şi Vladimir Putin, relatează AFP.
Economica.net - vin, 09 aug. 2013, 11:43
Miniştrii americani şi ruşi se întâlnesc la Washington, în pofida tensiunilor dintre cele două ţări

Această întâlnire „2+2” între secretarii de Stat John Kerry şi Apărării Chuck Hagel şi omologii lor ruşi Serghei Lavrov şi Serghei Şoigu va avea loc la Departamentul de Stat vineri înainte de prânz, după care Kerry şi Lavrov se vor întâlni separat. De altfel, cei doi se întâlnesc şi se sună foarte frecvent şi ar întreţine relaţii personale foarte bune.

Însă relaţiile diploamtice între foştii inamici din Războiul Rece au coborât la un nivel rar atins în ultimii ani, după ce preşedintele Obama şi-a anulat miercuri summitul cu Putin. Evenimentul era prevăzut la începutul lui septembrie la Moscova, înaintea summitului G20 de la Sankt Petersburg, în perioada 5-6 septembrie, în cadrul căruia Obama şi Putin urmează, totuşi, să se întâlnească.

Cu scopul de a justifica această palmă, fără precedent din anii ’60, în istoria tumultuoasă americano-rusă, Washingtonul a invocat „lipsa unor progrese recente” într-un număr de dosare ca apărarea antirachetă, neproliferarea nucleară, comerţul şi drepturile omului. De asemenea, americanii se declară „dezamăgiţi” de ruşi în afacerea Snowden.

Moscova s-a declarat, la rândul ei, „dezamăgită” de decizia preşedintelui Obama.

Însă niciuna dintre cele două ţări nu a invocat o ruptură.

„Relaţiile noastre cu ruşii sunt importante, vorbim despre numeroase subiecte, am reuşit să cooperăm şi să găsim noi domenii de cooperare”, a oferit asigurări Jay Carney, un purtător de cuvânt al Casei Albe. O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, a enumerat „punctele de acord”, ca dosarele privind „Afganistanul, Iranul,Coreea de Nord”, dar şi foarte numeroase „dezacorduri” ca cele privind dosarele „Siria, apărarea antirachetă, drepturile omului” şi contenciosul Snowden.

Relaţiile deja reci s-au deteriorat şi mai mult după ce Moscova i-a acordat azil temporar lui Edward Snowden, un consultant al serviciilor americane de informaţii care a dezvăluit un program de supraveghere a comunicaţiilor la nivel mondial de către serviciile americane de informaţii.

Kerry ar urma să îi ceară lui Lavrov revocarea statutului de azilant acordat lui Snowden, pentru ca acesta să poată fi trimis în Statele Unite cu scopul de a fi judecat, a anunţat Psaki.

– „O îngropare definitvă a relansării”

Saga Snowden s-a adăugat listei diferendelor dintre Statele Unite şi Rusia, după revenirea la Kremlin, în mai 2012, a lui Putin. Într-un singur an, Moscova le-a interzis americanilor să adopte orfani ruşi, a legiferat cu privire la ONG-uri finanţate de ţări străine şi a reprimat „propaganda homosexuală” în faţa minorilor.

Cele două ţări au totodată poziţii antagonice cu privire la Siria, în pofida faptului că depun eforturi să organizeze o conferinţă de pace.

În mandatul predecesorului lui Putin, Dmitri Medvedev, Obama a propus faimoasa „resetare” („reset”), o relansare a relaţiilor bilaterale. În opinia preşedintelui Comisiei pentru Politică Externă din cadrul Dumei de Stat, Aleksei Puşkov, anularea summitului Putin-Obama înseamnă o „îngropare definitivă a relansării”.

Obama a reproşat marţi Rusiei că revine la „o mentalitate din Războiul Rece”.

În opinia lui Steven Pifer de la Brookings, citat pe site-ul institutului de cercetare, rămâne în continuare ca „în marile dosare – neproliferarea (nucleară), comerţul bilateral (…), Iranul, Coreea de Nord – interesele celor două ţări să se alinieze (…), iar Statele Unite şi Rusia să poată să coopereze în numeroase domenii”.

Celeste Wallander, profesor la American University, crede că americanii „nu vor să închidă uşa”. Iar „faptul că ruşii nu şi-au anulat vizita arată că nici ei nu doresc să rupă relaţia”.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Selina Grup anunță că lucrează cu 700 de oameni pe lotul Chiribiș – Biharia
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Selina Grup anunță că lucrează cu 700 de oameni pe lotul Chiribiș – Biharia
Grupul Selina, controlat de omul de afaceri Beniamin Rus, prezintă joi imagini cu lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania. Șantierul bihorean al Autostrăzii Transilvania a ajuns......
Samsung România anunță schimbări ale regulilor în service
Samsung România anunță schimbări ale regulilor în service
Samsung Electronics România anunță că aduce schimbări ale regulilor în service pentru clienții care aleg dispozitivele ...
România, Ungaria, Bulgaria, cele mai rapide creşteri a preţului de construcţie al clădirilor rezidenţiale – date Eurostat
România, Ungaria, Bulgaria, cele mai rapide creşteri a preţului de construcţie al clădirilor rezidenţiale – date ...
Preţul de construcţie al clădirilor rezidenţiale a crescut cu 48,2% în Uniunea Europeană, între anii 2015 şi 2025, ...
Anunţ important din Bulgaria. Vinieta se scumpeşte cu 30% de la 1 august, amenzi mai mari pentru şoferi
Anunţ important din Bulgaria. Vinieta se scumpeşte cu 30% de la 1 august, amenzi mai mari pentru şoferi
Românii care intenționează să călătorească în Bulgaria în această vară vor trebui să scoată mai mulți bani ...