România are în acest an cea mai mare producţie de grâu şi secară din ultimii opt ani

Producţia de grâu şi secară din acest an totalizează 7,3 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii opt ani şi a doua din ultimii 43 de ani, a anunţat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Economica.net - vin, 09 aug. 2013, 13:38
România are în acest an cea mai mare producţie de grâu şi secară din ultimii opt ani

„Anul acesta am avut o producţie record de grâu şi secară, cea mai mare din ultimii opt ani şi a doua din ultimii 43 de ani. Nu stăm rău nici din punct de vedere al calităţii, dar cantitatea de grâu pentru panificaţie este mai mică decât cea dintr-un an de secetă (cum a fost 2012 – n.r). Nu sunt scăderi dramatice”, a arătat Constantin într-o conferinţă de presă.

El a precizat însă că nu vor fi necesare importuri de grâu pentru panificaţie şi există cantităţi şi pentru export.

Referitor la preţ, Constantin a arătat că acesta este dat de piaţă.

„Când producţia este mică, preţul este mare, când producţia este mare, preţul este mic”, a afirmat ministrul Agriculturii, adăugând că preţul de intervenţie nu îi ajută pe fermieri, pentru că este mai mic comparativ cu cel din piaţă.

Faţă de anul trecut, producţia de grâu şi secară a crescut cu 37%. Suprafaţa cultivată a fost de 2 milioane de hectare, similară celei de anul trecut, dar cu un randament de 3.472 kg la hectar, faţă de 2.650 kg la hectar în 2012.

O producţie record a fost înregistrată şi la orz şi orzoaică, precum şi la ovăz şi rapiţă.

Astfel, la orz şi orzoaică producţia s-a situat la 1,5 milioane tone, cea mai mare din ultimii 23 de ani, cea de ovăz a fost de 362.137 tone, iar cea de rapiţă de 647.811 tone, de circa 6 ori mai mare faţă de cea de anul trecut.

Potrivit ministrului, creşterile de producţie au fost favorizate de vremea favorabilă, dar şi de subvenţiile cuvenite agricultorilor alocate mai devreme decât în anii anteriori şi de sprijinul acordat de autorităţi pentru irigaţii.

Te-ar mai putea interesa și
CEDO condamnă Elveția pentru lipsa meniurilor vegane în închisori
CEDO condamnă Elveția pentru lipsa meniurilor vegane în închisori
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Elveţia pentru că nu le-a asigurat un regim alimentar vegan unor deţinuţi, informează luni AFP, transmite Agerpres....
Uniunea Europeană renunță temporar, la presiunea SUA. la penalizarea companiilor de petrol și gaze naturale pentru emisiile de metan
Uniunea Europeană renunță temporar, la presiunea SUA. la penalizarea companiilor de petrol și gaze naturale pentru emisiile ...
Comisia Europeană a sfătuit luni guvernele UE să acorde scutiri de trei ani de la plata penalităţilor companiilor de ...
Portugalia va cumpăra trei fregate construite de grupul italian Fincantieri, anunță Giorgia Meloni
Portugalia va cumpăra trei fregate construite de grupul italian Fincantieri, anunță Giorgia Meloni
Portugalia a decis să cumpere trei fregate construite de grupul italian Fincantieri, a anunţat luni prim-ministrul italian ...
Rebelii Houthi din Yemen anunță începerea unei blocade maritime împotriva Arabiei Saudite
Rebelii Houthi din Yemen anunță începerea unei blocade maritime împotriva Arabiei Saudite
Rebelii Houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, au declarat luni o blocadă maritimă împotriva Arabiei Saudite, în urma ...