Anton (ARF): Piaţa de franciză nu va depăşi 1,5 miliarde euro în 2013

Valoarea pieţei de franciză nu va depăşi 1,5 miliarde de euro în 2013 iar domeniile de interes rămân restaurantele şi cafenelele, serviciile şi retail-ul, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Constantin Anton, preşedintele Asociaţiei Române de Franciză (ARF).
Economica.net - lun, 12 aug. 2013, 13:29
Anton (ARF): Piaţa de franciză nu va depăşi 1,5 miliarde euro în 2013

,,Din păcate, tendinţa curentă este de stagnare. Domeniile de interes rămân restaurantele şi cafenelele, servicii şi retail. Companiile francizoare provin atât din Europa (Italia, Franţa, Turcia, Bulgaria, Grecia), SUA, Canada, cât şi din Asia, în special din India, dar şi din Africa de Sud’, a arătat Constantin Anton.

Francizorii sunt atraşi, de regulă, de zone geografice similare din punct de vedere demografic şi economic cu zona de origine.

,,Un francizor care are o unitate pilot în Bucureşti va fi interesat să îşi extindă reţeaua în oraşe mari. Însă nu este o regulă generală, fiecare are propria sa politică de extindere, care ar trebui să fie corelată cu rezultatele unor studii de fezabilitate. Ideal este ca orice francizor care se respectă să nu înceapă procedurile de extindere fără să analizeze temeinic dacă momentul ales este unul oportun, dacă preţul de intrare în franciză şi celelalte costuri pot fi amortizate într-o perioadă rezonabilă, în regiunile unde se doreşte extinderea’, a spus Anton.

ARF lucrează, în prezent, la o serie de proiecte pentru dezvoltarea afacerilor în regim de franciză. Unul dintre aceste proiecte vizează realizarea de emisiuni la diverse posturi de televiziune, care vor viza, în special, franciza. De asemenea, ARF va edita un ghid de franciză, în colaborare cu specialişti din ţară şi străinătate, o lucrare ce va avea drept scop punerea laolaltă de informaţii utile pentru cei interesaţi de acest domeniu.

,,Factorii care influenţează piaţa francizelor sunt mulţi şi vizează conjunctura socio-economică, cea politică, nivelul de educaţie antreprenorială, nivelul investiţional (taxa de intrare, costuri cu amenajarea spaţiului, echipamente, chirii, materii prime), soliditatea afacerii respective, concurenţa, competitivitatea acelei francize, preţul final al acelor produse sau servicii, alegerea francizaţilor potriviţi. Toate acestea pot constitui, de la caz la caz, fie o frână în extinderea unei reţele de franciză, fie un stimulent în dezvoltarea sa. De asemenea, aş putea menţiona cu un gust amar lipsa de interes a Guvernului şi a băncilor faţă de elaborarea unor programe menite să protejeze francizorii adevăraţi şi să încurajeze obţinerea de credite de către antreprenorii interesaţi să devină francizaţi’, a mai spus preşedintele ARF.

În prezent, există un interes crescut pentru zona de franciză din turism, inclusiv pe partea hotelieră.

,,Ca argument, aş dori să aduc în sprijinul meu faptul că, la ediţia din acest an a IFBE, Accor Grup din Franţa (prezent în România cu lanţurile Ibis, Novotel) a lansat alte câteva branduri noi. Evoluţia va fi una pozitivă, însă nu spectaculoasă, din cauza costurilor destul de piperate pe care le implică o astfel de franciză, de la câteva zeci de mii euro, până la câteva sute de mii ori milioane de euro, în cazul hotelurilor’, a mai precizat Constantin Anton.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv contractul de preluare a combinatului chimic Azomureş, după ce vineri......
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente unui contract pentru serviciile publice oferite, pentru simplul fapt că acel contract nu există
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente ...
Operatorul Ferotrafic - TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii ...
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune bugetară nejustificată”. Angajații din sectorul privat și cel bugetar au interese comune
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune ...
Nota de plată a dezechilibrelor bugetare nu poate fi pusă din nou pe umerii lucrătorilor, iar incapacitatea sau lipsa ...
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării Negre. Biletele au fost scoase la vânzare
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării ...
Cazinoul din Constanța a anunțat astăzi că din această toamnă inaugurează un nou festival internațional de muzică, ...