Rusia a rambursat în ruble plata cupoanelor pentru două emisiuni de eurobonduri – Ministerul Finanţelor

Ministerul Finanţelor din Rusia a anunţat joi că şi-a îndeplinit "deplin" obligaţiile privind două emisiuni de eurobonduri, trimiţând 12,51 miliarde de ruble (234,5 milioane de dolari) pentru plata cupoanelor către Depozitarul Naţional de Decontări (NSD), transmite Reuters.
AGERPRES - J, 23 iun. 2022, 13:39
Rusia a rambursat în ruble plata cupoanelor pentru două emisiuni de eurobonduri - Ministerul Finanţelor

Plăţile sunt pentru emisiuni de eurobonduri denominate în dolari cu scadenţa în 2027 şi 2047.

„Prin urmare, obligaţiile privind serviciul datoriei au fost îndeplinite deplin de Ministerul Finanţelor din Rusia”, a informat instituţia, într-un comunicat.

Ministrul Finanţelor, Anton Siluanov, anunţa luna trecută că Moscova intenţionează să îşi achite obligaţiile pe care le are faţă de deţinătorii de eurobonduri utilizând un mecanism similar cu schema care în prezent este folosită pentru plata în ruble a gazelor naturale ruseşti.

Pentru a fi plătiţi, deţinătorii de eurobonduri emise de Rusia vor trebui să deschidă un cont în valută şi unul în ruble la o bancă rusească, a declarat Anton Siluanov.

Luna trecută, SUA au împins Rusia mai aproape de punctul de intrare în incapacitate de plată, prin decizia de a nu prelungi o excepţie care permitea plata în dolari a deţinătorilor americani de obligaţiuni ruseşti, pe măsură ce Washingtonul creşte presiunile asupra Moscovei din cauza intervenţiei militare în Ucraina.

Confruntat cu o criză a datoriilor fără precedent, ministrul rus al Finanţelor a declarat că Moscova va continua să îşi ramburseze datoria externă în ruble, adăugând că va apăra, prin orice mijloace, rolul Rusiei de debitor de încredere.

„La fel ca în cazul plăţii în ruble pentru gazele naturale: suntem creditaţi în valută, există un schimb în ruble în numele cumpărătorilor de gaze şi aşa se face plata. Mecanismul de soluţionare a eurobondurilor va opera în mod similar, numai că în cealaltă direcţie”, a spus oficialul rus.

Graţie acestui sistem, Rusia va putea ocoli infrastructura de plată occidentală, iar plăţile vor fi făcute prin intermediul depozitarului central din Rusia, a adăugat Siluanov.

Preşedintele Vladimir Putin a cerut ca ţările pe care el le consideră „ostile” să plătească în ruble pentru gazele naturale livrate de Rusia, în caz contrar urmând să le fie întrerupte livrările. Conform acestei scheme, cumpărătorii de gaze străini trebuie să îşi deschidă un cont la banca rusească de stat Gazprombank, în care să depoziteze euro sau dolari, iar banca rusă va converti sumele în ruble.

Te-ar mai putea interesa și
Angajații ANRE, ASF și ANCOM vor beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului de bază, potrivit noului proiect al Legii salarizării
Angajații ANRE, ASF și ANCOM vor beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului de ...
Personalul din cadrul ANRE, ASF şi ANCOM va beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului de bază, conform proiectului actualizat al noii legi a salarizării,......
Apple depășește Nvidia și devine cea mai scumpă companie din lume
Apple depășește Nvidia și devine cea mai scumpă companie din lume
Grupul informatic american Apple a depăşit vineri producătorul de cipuri AI Nvidia, devenind cea mai valoroasă companie ...
Iranul a lovit ținte civile și militare în Kuweit, un aliat al SUA, în urma atacurilor americane asupra sa
Iranul a lovit ținte civile și militare în Kuweit, un aliat al SUA, în urma atacurilor americane asupra sa
Un atac iranian asupra infrastructurii energetice din Kuweit, ca represalii după bombardamentele americane, a provocat pagube ...
Noul proiect al Legii salarizării dubleză sporurile primite de primarii și președinții de consilii județene care implementează proiecte cu fonduri europene
Noul proiect al Legii salarizării dubleză sporurile primite de primarii și președinții de consilii județene care implementează ...
Sporul pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene şi primarii şi viceprimarii care implementează ...