Curs valutar. Toți analiștii văd o prăbușire a leului în următoarea perioadă. Euro sare de 5,1 lei la oficial, inflația va fi mai mare decât așteptările

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de analiștii CFA România s-a deterioriat semnificativ, mai ales pe fondul înrăutățirii situației curente. Niciun analist nu vede leul să se aprecieze în următoarele 6 luni sau un an, în timp ce estimarea privind inflația este și ea mai proastă.
Ion Dobreanu - mie, 29 iun. 2022, 08:48
Curs valutar. Toți analiștii văd o prăbușire a leului în următoarea perioadă. Euro sare de 5,1 lei la oficial, inflația va fi mai mare decât așteptările

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut la valoarea de 36,5 puncte, notează Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România . Această situație s-a datorat în special scăderii, cu peste 10 puncte a componentei de condiții curente. Rată anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a continuat să crească, ajungând la o valoare medie de 9,50%, în condițiile în care răspunsurile au fost oferite anterior publicării ratei inflației pentru luna mai.  În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, 88% dintre participanții anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio opinie de apreciere. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0298 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,1125 lei pentru un euro.

„Este de remarcat reducerea, în continuare, a ponderii respondenților care cred că prețurile proprietăților imobiliare rezidențiale din marile orașe vor crește în următoarele 12 luni (8,0%, cel mai mic nivel din septembrie 2020), concomitent cu majorarea ponderii participanților care consideră că prețul va scădea (56%, cea mai mare pondere de la inițierea sondajului). În același timp, 72% dintre participanții la sondaj consideră prețurile proprietăților rezidențiale din principalele orașe ca fiind supraevaluate.   Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022: valoarea medie a anticipațiilor a crescut la 6,9%. Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2022 a crescut la 2,9%.”, mai arată sursa citată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa,......
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...