Fostul arbitru Frăţilă a câştigat de 40 de ori mai puţin cu firma sa de construcţii în semestrul 1

Profitul brut  al  companiei de contrucţii din beton COMCM Constanţa, controlată de fostul arbitru de fotbal Constantin Frăţilă, a fost de numai 36.750 de lei pe primul semestru al anului,   vânzând la preţuri mai mici, cât să-şi acopere costurile. Compania acuză metodele neconcurenţiale prin care „diverşi producători" i-au luat o parte din piaţa de desfacere, „cu investiţii minime şi cu eludarea legii". Compania deţine şi un hotel.
Adrian N. Ionescu - vin, 16 aug. 2013, 10:48
Fostul arbitru Frăţilă a câştigat de 40 de ori mai puţin cu firma sa de construcţii în semestrul 1

Cifra de afaceri a COMCM Constanţa (CMCM) a fost de 7,8 milioane de lei în primul semestru al anului, cu peste 12% mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul, în schimb, a fost de 40 de ori mai mic.

Obiectul principal de activitate al companiei este fabricarea betonului. „Atraşi de un câştig rapid, cu investiţii minime şi cu eludatea legii, pe piaţa locală au apărtu diverşi producători de beton care, prin metode neconcurenţiale, au reuşit să ia o parte din piaţa de desfacere a COMCM S.A.”,  se spune în raportul companiei, trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

„Pentru a recâştiga piaţa nefăcând rabat de la calitate, societatea a avut disponibilitatea de a ralia reţurile produselor la preţurile pieţei, urmărind constant evoluţia acestora, astfel încât raportul preţ / calitate să menţină societatea în piaţă”, se mai spune în raport.

Compania este controlată de SIF Transilvania (SIF3, 56% din acţiuni) împreună cu fostul arbitru de fotbal Constantin Frăţilă ( 32% cu familia).

Conducerea SIF3 şi Constantin Frăţilă care are aproape 5% din acţiunile SIF3, s-au aflat într-un conflict virulent privind controlul COMCM, până astă primăvară, când Frăţilă a obţinut un post în consiliul de administraţie a SIF Transilvania.

Constantin Frăţilă are de încasat dividende nete de peste 8 milioane de lei de la SIF3 şi, împreună  cu COMCM, controlează şi firma Scut Conszanţa, de lucrări speciale în construcţii.

COMCM are şi un hotel, Unirea, cu 120 de locuri, din care 60 în circuitul turistic şi terenuri de peste 257.000 mp. Din care 195.000 aferente sediului social.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...