Catherine Ashton îndeamnă statele UE să ia „măsuri adecvate” în contextul crizei din Egipt

Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, îndeamnă statele membre ale Uniunii Europene să adopte "măsuri adecvate" în contextul crizei din Egipt.
Economica.net - vin, 16 aug. 2013, 18:48
Catherine Ashton îndeamnă statele UE să ia

„Am luat legătura cu miniştrii de Externe din statele membre UE şi le-am cerut să ia măsuri adecvate ca reacţie la situaţia din Egipt”, a declarat Ashton într-un comunicat.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au cerut „mobilizarea urgentă a eforturilor la nivel european” pentru găsirea unei soluţii la criza din Egipt. Angela Merkel şi Francois Hollande au discutat la telefon despre situaţia din Egipt şi au cerut încă o dată „încetarea imediată a violenţelor”, conform unui comunicat al Preşedinţiei Franţei.

„De asemenea, au propus mobilizarea urgentă a eforturilor la nivel european. Miniştrii de Externe ai statelor membre UE trebuie să fie capabili să se reunească urgent”, precizează comunicatul.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...