Sindicaliştii Romgaz cer demiterea membrilor Consiliului de Administraţie

Sindicatul Liber Romgaz a transmis o petiţie presedintelui României, Klaus Iohannis, premierului Nicolae Ciucă şi ministrului Energiei, Virgil Popescu, în care semnalează situaţia gravă a angajaţilor din Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz, cauzată de încălcarea drepturilor de către conducerea instituţiei şi a membrilor Consiliului de Administraţie, potrivit unui comunicat.
AGERPRES - vin, 15 iul. 2022, 11:07
Sindicaliştii Romgaz cer demiterea membrilor Consiliului de Administraţie

Sindicatul atrage atenţia că, încă de la sfârşitul anului 2020, instituţia a refuzat să mai acorde ajutoarele medicale angajaţilor cu probleme grave de sănătate, deşi în Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate se prevede că acestea se acordă şi se aprobă de către Consiliul de Administraţie, scrie Agerpres.

Aceasta în condiţiile în care un număr mare de salariaţi lucrează în condiţii speciale, deosebite şi grele de muncă.

„În loc să respecte prevederile legii părţilor, în anii 2021 şi 2022 conducerea societăţii şi membrii CA au preferat să acorde, în schimbul ajutoarelor de sănătate, tot felul de sponsorizări unor ONG-uri şi persoane fizice. Considerăm că acest comportament reprezintă lipsă de respect şi compasiune faţă de salariaţi, atât din partea Consiliului de Administraţie, cât şi din partea conducerii societăţii, demonstrează incapacitatea actualilor manageri de a conduce o instituţie strategică a statului roman”, se arată în comunicat.

În consecinţă, Sindicatul Liber Romgaz solicită verificarea activităţii şi demiterea membrilor Consiliului de Administraţie care se fac vinovaţi de încălcarea prevederilor CCM prin neacordarea ajutoarelor pe caz de boală de un an şi jumătate, timp în care unii salariaţi solicitanţi au decedat.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a atacat cu drone graniţa dintre Republica Moldova şi Ucraina. Un punct de frontieră din regiunea Odesa a fost avariat
Rusia a atacat cu drone graniţa dintre Republica Moldova şi Ucraina. Un punct de frontieră din regiunea Odesa a fost avariat
Drone ruseşti au avariat în cursul nopţii de joi spre vineri un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova în regiunea Odesa din sudul Ucrainei, a anunţat vineri Serviciul de Grăniceri......
Premier Energy a început să aducă gaze lichefiate (LNG) din Grecia
Premier Energy a început să aducă gaze lichefiate (LNG) din Grecia
Conducerea Premier Energy PLC informează piața cu privire la demararea aprovizionării cu gaze naturale lichefiate (LNG) ...
Canal Panama – Traficul  va fi redus din cauza fenomenului meteo El Nino
Canal Panama – Traficul va fi redus din cauza fenomenului meteo El Nino
Canalul Panama va reduce traficul începând din luna septembrie, din cauza scăderii precipitaţiilor ca urmare a fenomenului ...
Ucraina – Zelenski vrea alte sisteme Patriot: Nu vrem cadouri, plătim pentru ele
Ucraina – Zelenski vrea alte sisteme Patriot: Nu vrem cadouri, plătim pentru ele
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut din nou apel la aliaţii Kievului să furnizeze rachete pentru sistemele ...