Polonia va majora importurile de cărbune şi va introduce noi tipuri de subvenţii

Polonia va introduce noi tipuri de subvenţii în domeniul cărbunelui pentru consumatori şi va majora importurile, pentru a se asigura că va avea suficient combustibil în sezonul rece, pe fondul creşterii preţurilor şi a problemelor din Rusia, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 19 iul. 2022, 10:49
Polonia va majora importurile de cărbune şi va introduce noi tipuri de subvenţii

Polonia, statul cel mai dependent de cărbune din blocul comunitar, a interzis în aprilie importurile de cărbune din Rusia, ca răspuns la invadarea Ucrainei.

Luna aceasta, cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est a introdus subvenţii pentru a menţine preţurile pentru cumpărătorii care achiziţionează cantităţi reduse la nivelul de anul trecut, dar retailerii sunt reticenţi să participe la schemă deoarece plăţile nu compensează creşterea preţurilor pe piaţă.

„Nu există interes din partea companiilor private pentru a participa la sistemul de subvenţii, prin urmare lucrăm la noi soluţii pentru a compensa preţul ridicat al cărbunelui pentru consumatori”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Piotr Muller.

Acesta a adăugat că noile măsuri ar putea fi adoptate marţi.

În urma unei decizii neobişnuite, premierul Mateusz Morawiecki a ordonat companiilor de stat să importe 4,5 milioane de tone de cărbune până la finalul lunii octombrie, pentru a furniza combustibil gospodăriilor, în urma deficitului cauzat de sancţiunile impuse Rusiei.

În mod obişnuit, importurile de cărbune din Rusia erau folosite de gospodării şi de termocentralele din oraşele mai mici.

În 2021, Polonia a importat peste opt milioane de tone de cărbune din Rusia, dar, din cauza scăderii producţiei interne, deficitul ţării se ridică la 11 milioane de tone.

Te-ar mai putea interesa și
Legea salarizării – Ce se întâmplă săptămâna viitoare – Anunţ de la consilierul preşedintelui Nicuşor Dan
Legea salarizării – Ce se întâmplă săptămâna viitoare – Anunţ de la consilierul preşedintelui Nicuşor Dan
Legea salarizării - Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat că dezbaterea de vineri, de la Palatul Cotroceni, privind legea salarizării a fost una tehnică şi că urmează câteva zile......
Băncile din Grecia au ieşit „în forţă” din anii de criză şi au pregătite lichidităţi pentru a alimenta creşterea economiei, anunţă Ministrul de Finanţe de la Atena
Băncile din Grecia au ieşit „în forţă” din anii de criză şi au pregătite lichidităţi pentru a alimenta ...
Sectorul bancar din Grecia a ieşit din anii de criză într-o poziţie puternică şi acum are oportunitatea unică de a ...
Furnizorii de servicii digitale din UE vor avea noi obligaţii în legătură cu probele electronice, în procedurile penale – avocaţi
Furnizorii de servicii digitale din UE vor avea noi obligaţii în legătură cu probele electronice, în procedurile penale ...
Furnizorii de servicii digitale de pe teritoriul Uniunii Europene (UE) vor trebui ca, din 18 august 2026, să răspundă ...
Un mare producător de telefoane a anunțat că iese din România. Ce trebuie să știe utilizatorii
Un mare producător de telefoane a anunțat că iese din România. Ce trebuie să știe utilizatorii
Producătorul de telefoane OnePlus, prezent și în România, a anunțat că se va retrage de pe piețele din Europa și ...