Plumb: România, în infringement din cauza emisiilor de dioxid de sulf de la Romag Termo

România a intrat în procedura de infringement, fiind monitorizată de Comisia Europeană, urmare a problemelor de mediu nerezolvate, din cauza nerespectării directivei de mediu de către sucursala Romag Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin, spune ministrul Mediului.
Economica.net - J, 22 aug. 2013, 14:32
Plumb: România, în infringement din cauza emisiilor de dioxid de sulf de la Romag Termo

„România este în procedură de infringement în ceea ce priveşte nerespectarea directivei la Romag Termo a limitelor de dioxid de sulf. Suntem în monitorizare şi încercăm cu Agenţia de Mediu, cu Garda de Mediu şi conducerea RAAN să găsim o soluţie astfel încât să răspundem la data de 30 septembrie Comisiei de măsurile pe care le luăm. Este necesar să se facă anumite investiţii”, a declarat, joi, la Drobeta Turnu Severin, ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Procedura de infringement presupune un avertisment al Comisiei Europene privind rezolvarea problemelor de mediu, în caz contrar organismul urmând să sesizeze Curtea Europeană de Justiţie, care este competentă cu stabilirea sancţiunilor pecuniare pentru nerespectarea directivelor asumate în tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

La Drobeta Turnu Severin, ministrul Rovana Plumb a mai spus că, în afara procedurii de infringement declanşată în cazul României de către Comisia Europeană, cea mai gravă problemă este sănătatea oamenilor, dioxidul de sulf emanat în cantităţi mari afectând organismul uman.

„Vom vedea împreună cum vom gestiona aceste situaţii, în aşa fel încât să ieşim din infringement, însă, din punctul meu de vedere, ca om politic şi ca cetăţean, poate că mai puţin important este infringement-ul – în momentul de faţă nu avem sancţiuni pecuniare, e vorba de anumite clarificări pe care trebuie să le transmitem Comisiei -, ci este vorba efectiv de sănătatea cetăţenilor. Prioritatea noastră la nivelul Ministerului Mediului este să respectăm şi să protejăm sănătatea cetăţenilor, iar în al doilea rând, bineînţeles, este aceea de a respecta angajamentele asumate în tratatul de aderare, domeniul mediului este singurul reglementat în proporţie de 100% de Uniunea Europeană prin diversele acte normative”, a explicat Plumb.

Cu privire la emisiile de dioxid de sulf de la sucursala Romag Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, ministrul Mediului a spus că acestea sunt de zece ori mai mari decât cele cele admise.

„Este o depăşire de zece ori mai mare decât limita admisibilă de dioxid de sulf. Trebuie luate măsuri rapide, astfel încât să nu punem în pericol sănătatea cetăţenilor”, a spus ministrul Mediului.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) nu au putu fi contactaţi pentru un punct de vedere cu privire la investiţiile necesare pentru rezolvarea problemelor de mediu.

RAAN se află în prezent într-un proces de reorganizare, având datorii către furnizori de peste 800 de milioane lei.

Din cauza datoriilor neachitate, furnizorii de servicii au apelat la executorii judecătoreşti şi s-a pus sechestru pe autoturisme, locomotive, clădiri, terenuri şi chiar pe sediul regiei din Drobeta Turnu Severin.

În urmă cu două săptămâni, mai multe maşini deţinute de RAAN au fost ridicate în contul creanţelor, iar sediul central al unităţii, de pe Bulevardul Nicolae Iorga din Drobeta Turnu Severin, a fost scos la vânzare, licitaţia urmând să aibă loc în 18 septembrie. În anunţul de vânzare a sediului, publicat pe site-ul executări.com, se arată că cel care îşi va adjudeca sediul central al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare va avea: clădire sediu administrativ, parter, etaj 1, 2 şi parţial 3; construcţii rămase de la fostul CET: coş fum şi gospodărie păcură; construcţii relativ noi, dar neevidenţiate în CF: bază sportivă, vestiar bază sportivă şi remiza, lucrări de sistematizare ale terenului, dar şi teren intravilan de 43.814 metri pătraţi. Executarea sediului se face la cererea SC TPU Drobeta SA, societate deţinută de omul de afaceri Constantin Bădescu, care a avut diverse contracte de prestări servicii cu Regia.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...