Acord istoric – Statele membre ale UE au ajuns la o înţelegere asupra unui plan de reducere a consumului de gaz

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrările ruseşti, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului UE, potrivit AFP.
AGERPRES - mar, 26 iul. 2022, 13:50
Acord istoric - Statele membre ale UE au ajuns la o înţelegere asupra unui plan de reducere a consumului de gaz

„Nu a fost o misiune imposibilă! Miniştrii (energiei din cele 27 de state membre, reuniţi la Bruxelles – n.r.) au ajuns la un acord politic privind reducerea cererii de gaz în pregătirea pentru iarna viitoare”, a anunţat preşedinţia cehă pe contul său de Twitter.

Doar Ungaria a fost împotrivă

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat că acordul îi va arăta președintelui rus Vladimir Putin că Europa a rămas unită în fața ultimelor reduceri în aprovizionarea cu gaze rusești

Miniștrii Energiei au aprobat o propunere pentru toate țările UE de a reduce voluntar consumul de gaze cu 15% din august până în martie. Reducerile ar putea deveni obligatorii în caz de urgență a aprovizionării, dar țările au convenit să scutească numeroase țări și industrii, după ce unele guverne au refuzat propunerea inițiale a UE de a impune o reducere obligatorie de 15% în fiecare țară, scrie Reuters.

Acordul UE ar scuti de la obligativitatea reducerii consumului de gaze cu 15% țări precum Irlanda și Malta care nu sunt conectate la rețelele de gaze ale altor țări din UE.

De asemenea, țările care îndeplinesc obiectivul UE de umplere a depozitelor de gaze până în august s-ar putea confrunta cu ținte mai reduse, situație carre ar putea fi valabilă pentru 12 state, inclusiv Germania și Italia, pe baza nivelurilor actuale de stocare.

De asemenea, se pot scuti gazul pe care îl folosesc în industriile critice, cum ar fi producția de oțel consumatoare de energie, de la încadrarea în ținta de reducere.

În plus, țările cu o capacitate limitată de a exporta gaze către alte țări UE pot solicita o țintă mai mică, cu condiția să exporte ceea ce pot. Aici, potrivit Reuters, ar putea fi vorba despre Spania, care nu se bazează pe gazul rusesc și a spus că reducerea propriei cereri nu ar ajuta alte țări, deoarece nu are capacitatea de infrastructură pentru a împărți combustibilul de rezervă.

„Toată lumea înțelege că atunci când cineva cere ajutor, trebuie să ajuți. Ajutorul poate fi în moduri diferite, dar cred că spiritul de colaborare va prevala”, a declarat ministrul spaniol al Energiei Teresa Ribera.

Ministrul polonez al Climei, Anna Moskwa, a declarat că acordul nu va impune constrângeri asupra utilizării gazelor din Polonia și s-a opus ideii că o țară ar trebui să-și limiteze utilizarea gazelor industriale pentru a ajuta alte state care se confruntă cu deficite.

Unii diplomați din UE și-au exprimat îngrijorarea că numărul de exceptări ar putea însemna și că UE nu reușește să se asigure că țările economisesc suficient gaz pentru iarnă.

Deși guvernele, inclusiv Germania, cel mai mare consumator de gaze din Europa, și-au amplificat eforturile de economisire a energiei, țările UE și-au redus consumul combinat de gaze cu doar 5%, în ciuda creșterii prețurilor și a scăderii livrărilor rusești.

„Probabil, cincisprezece procente nu vor fi suficiente, având în vedere ceea ce rușii tocmai au anunțat”, a spus ministrul irlandez al Mediului, Eamon Ryan.

Acordul necesită sprijinul majorității țărilor pentru a declanșa reducerile obligatorii de gaze, după ce multe state s-au opus propunerii inițiale a Comisiei de a avea ultimul cuvânt.

Te-ar mai putea interesa și
Peste o treime dintre angajații din construcții au salarii cuprinse între 4.500 și 7.000 de lei. Media netă în domeniu este de 5.000 de lei pe lună – index salarial eJobs
Peste o treime dintre angajații din construcții au salarii cuprinse între 4.500 și 7.000 de lei. Media netă în domeniu ...
Peste 11.000 de locuri de muncă au fost postate de angajatorii din construcții de la începutul anului și până acum pe platforma eJobs, acesta fiind al șaselea cel mai activ angajator din......
CFR a lansat licitația pentru modernizarea liniei de cale ferată București – Giurgiu Nod Frontieră. Valoarea estimată a proiectului este de 2,25 de miliarde de lei
CFR a lansat licitația pentru modernizarea liniei de cale ferată București – Giurgiu Nod Frontieră. Valoarea estimată ...
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de ...
Ciolacu, după Consiliul Național Tripartit: De la 1 iulie, salariul minim brut va crește până 3.700 de lei
Ciolacu, după Consiliul Național Tripartit: De la 1 iulie, salariul minim brut va crește până 3.700 de lei
Salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut, de la 1 iulie, iar facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de ...
Cel mai mare profit trimestrial din istoria sistemului bancar. Neperformantele au vagi tendințe de creștere
Cel mai mare profit trimestrial din istoria sistemului bancar. Neperformantele au vagi tendințe de creștere
Profitul la nivelul sistemului bancar românesc a ajuns la sfârşitul primului trimestru (T1) din 2024 la un nou record, ...