Civilizaţia maya şi-a provocat singură apocalipsa

Civilizaţia maya s-a prăbuşit în secolele 8-9, însă un nou studiu arată că ea şi-ar fi provocat singură apocalipsa.
Economica.net - mar, 06 dec. 2011, 18:41

Defrişările din America Centrală, înainte de sosirea europenilor, au contribuit la seceta din regiune, potrivit unui studiu prezentat luni.

Cercetătorii bănuiau de mult că seceta a contribuit la dispariţia civilizaţiei maya, alături de alţi factori precum conflictele şi suprapopularea.

Climatologul Benjamin Cook de la NASA Goddard Institute for Space Studies a folosit reconstrucţii ale vegetaţiei de acum 2.000 de ani şi a descoperit că defrişările făcute de fermierii maya au înrăutăţit seceta din zonă.

Cum au reuşit însă fermierii primitivi să afecteze vremea? Se pare că atunci când mayaşii tăiau pădurile, făceau loc unei suprafeţe cu un grad de reflexie mai mare decât cel al pădurilor verzi. Această suprafaţă reflecta energia înapoi în atmosferă şi nu o absorbea precum pădurile, pe pământ fiind prea puţină energie pentru a transforma apa în vapori, pentru a crea nori şi, prin urmare, ploaie. Cook spune că a fost un declin de 10-20% al precipitaţiilor.

Fiind mai puţine ploi, solul a secat, aşa că energia a început să încălzească suprafaţa, în loc să evapore apa. Rezultatul a fost o creştere a temperaturilor cu 0.5 grade Celsius. Lipsa ploilor şi căldura mai mare au fost fatale pentru o societate care depindea de agricultură.

Efectele negative ale sosirii europenilor au provocat dispariţia a 90% din mayaşi, în anumite zone. Studiile arată că acest lucru a dus, însă, la repopularea pădurilor, şi, prin urmare, la revenirea precipitaţiilor.

Cook este de părere, în urma examinării dovezilor, că defrişările au contribuit în proporţie de 50% la seceta din timpul civilizaţiei maya, iar precipitaţiile au scăzut atunci cu 20%.

„Nu spun că defrişările sunt singurele responsabile pentru declinul maya, însă rezultatele noastre arată că defrişările schimbă clima, produc secetă şi că jumătate din seceta de atunci, în perioada pre-Columbiană, a fost produsă de defrişări”, a declarat Cook.

Acum, întrucât America Centrală suferă din nou din cauza defrişărilor, Cook spune că am putea să ne confruntăm, din nou, cu aceeaşi situaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia acuză UE de amestec în alegerile din Armenia
Rusia acuză UE de amestec în alegerile din Armenia
Rusia a acuzat luni Uniunea Europeană de amestec în alegerile desfăşurate duminică în Armenia şi câştigate de partidul premierului Nikol Paşinian, transmite AFP....
Opriţi imediat atacurile! Trump cere încetarea imediată a focului, după ce Israel şi Iran au reluat atacurile reciproce
Opriţi imediat atacurile! Trump cere încetarea imediată a focului, după ce Israel şi Iran au reluat atacurile reciproce
Preşedintele american Donald Trump a cerut luni Israelului şi Iranului să înceteze 'imediat' loviturile reciproce, după ...
PPC primește un credit de 175 mil. euro de la BERD pentru a investi în regenerabile în Bulgaria, Grecia și România
PPC primește un credit de 175 mil. euro de la BERD pentru a investi în regenerabile în Bulgaria, Grecia și România
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă un împrumut de 175 de milioane de euro companiei Public ...
Gheorghe Piperea: Un milion de consumatori ar trebui să dea în judecată băncile pentru a recupera prejudiciile cauzate din plata ratelor la un ROBOR crescut artificial cu 2-3%
Gheorghe Piperea: Un milion de consumatori ar trebui să dea în judecată băncile pentru a recupera prejudiciile cauzate ...
Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea îndeamnă, printr-un mesaj lansat pe Facebook, debitorii cu credite cu dobânda ...