Opriţi imediat atacurile! Trump cere încetarea imediată a focului, după ce Israel şi Iran au reluat atacurile reciproce

Preşedintele american Donald Trump a cerut luni Israelului şi Iranului să înceteze 'imediat' loviturile reciproce, după ce aceste două ţări au reluat atacurile directe pentru prima oară de la armistiţiul încheiat în urmă cu două luni, transmit AFP şi dpa.
AGERPRES - lun, 08 iun. 2026, 15:10
Opriţi imediat atacurile! Trump cere încetarea imediată a focului, după ce Israel şi Iran au reluat atacurile reciproce

‘Israelul şi Iranul trebuie să înceteze imediat ‘tragerile”, a scris luni Trump într-o postare pe reţeaua sa Truth Social.

Revenind în scurt timp cu o nouă postare, preşedintele american a scris că ‘ambele părţi, Israel şi Iran, doresc o încetare a focului imediată! Negocierile finale asupra ‘Păcii’ continuă, sub rezerva ignoranţei sau stupidităţii care le-ar putea sta în cale. Blocada va rămâne în vigoare (…) până când se va ajunge la un ‘Acord Final’. Lucrurile ar trebui să se mişte rapid’, scrie Agerpres.

Declaraţiile sale intervin după ce Iranul a lansat duminică seară mai multe valuri de rachete împotriva Israelului ca represalii pentru atacurile acestuia împotriva Libanului, iar Israelul a răspuns cu atacuri împotriva mai multor ţinte din Iran, printre care Teheran şi un complex petrochimic din Mahshahr.

Apelul are loc, de asemenea, după un interviu telefonic acordat Financial Times în care Trump a spus că el – şi nu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu – ia deciziile în Orientul Mijlociu.

‘Eu sunt la butoane. El nu este la butoane’, a fost citat Trump referindu-se la Netanyahu.

De asemenea, Trump l-ar fi îndemnat pe Netanyahu să nu riposteze, făcând în acelaşi timp apel la Iran să revină la masa negocierilor şi să încheie un acord, potrivit canalului american Fox News.

Trump a declarat pentru Financial Times că este încrezător că un acord poate fi încheiat în pofida recentei escaladări, şi că noile atacuri nu vor avea impact asupra acordului.

Netanyahu ‘nu va avea de ales’ decât să accepte un acord negociat de Statele Unite cu Iranul, a spus preşedintele american.

Iranul a acuzat luni Statele Unite de escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu pentru că, în opinia sa, acţiunile israeliene nu pot fi separate de cele ale Washingtonului.

‘Nimeni nu crede că regimul sionist va întreprinde vreo acţiune fără a se coordona cu Statele Unite’, a declarat la o conferinţă de presă la Teheran purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Ismail Bagaei.

Diplomatul a indicat că SUA au o responsabilitate directă pentru încălcarea armistiţiului convenit la 8 aprilie, care includea încetarea ostilităţilor israeliene în Liban.

Bagaei a semnalat că schimbul de mesaje cu SUA avea deja loc într-o ‘atmosferă de neîncredere’, şi că evenimentele din ultimele 24 de ore ‘adâncesc această neîncredere’.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina exportă cantităţi record de porumb pe fondul războiului din Ucraina şi secetei din Europa
Argentina exportă cantităţi record de porumb pe fondul războiului din Ucraina şi secetei din Europa
Exporturile de porumb ale Argentinei ar urma să atingă un nivel record de 10 milioane de tone în lunile august şi septembrie, impulsionate de o recoltă bogată şi de o cerere internaţională......
Alegeri Mexic 2027 – Autoritățile anunţă un plan de relansare economică, creştere a veniturilor fără taxe noi
Alegeri Mexic 2027 – Autoritățile anunţă un plan de relansare economică, creştere a veniturilor fără taxe noi
Mexicul a anunţat miercuri că îşi va intensifica lupta împotriva fraudei fiscale pentru a-şi spori veniturile, fără ...
Trump promite un „dividend” de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean din SUA dacă republicanii păstrează controlul asupra Congresului dup[ alegerile legislative din noiembrie
Trump promite un „dividend” de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean din SUA dacă republicanii păstrează ...
Preşedintele american Donald Trump a promis miercuri seară plata unui "dividend" de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean ...
ANRE vrea să reformeze tradingul din energie. “Traderul trebuie să răspundă pentru deciziile sale”
ANRE vrea să reformeze tradingul din energie. “Traderul trebuie să răspundă pentru deciziile sale”
Președintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a declarat că instituția va ...