Ramona Mănescu: Nu-mi este teamă de funcţia de ministru al Transporturilor, ci o iau ca pe o provocare

Nu-mi este teamă de funcţia de ministru al Transporturilor, iar dacă eu voi ocupa acest post, până la urmă, voi veni cu soluţii la problemele existente în minister, a declarat, duminică, la Digi24, europarlamentarul Ramona Mănescu, propunerea Biroului Permanent Naţional (BPN) al Partidului Naţional Liberal, pentru postul de ministru al Transporturilor, agreată de către premierul Victor Ponta.
Economica.net - D, 25 aug. 2013, 13:40
Ramona Mănescu: Nu-mi este teamă de funcţia de ministru al Transporturilor, ci o iau ca pe o provocare

Ramona Mănescu va fi propunerea pentru postul de ministru al Transporturilor pe care premierul Victor Ponta o va transmite preşedintelui Traian Băsescu, au declarat, duminică, pentru AGERPRES, surse oficiale.

‘Voi renunţa la funcţia de europarlamentar pentru că aşa este procedura, şi dacă voi fi până la urmă persoana care va ocupa funcţia de ministru al Transporturilor va trebui să o fac, oricum. Nu-mi este teamă de această funcţie, ci o iau ca pe o provocare. În general, niciodată nu mi-a fost teamă să ma lansez în proiecte care îmi păreau imposibile şi, de obicei, mi-a plăcut să muncesc, să demonstrez că există oameni serioşi, politicieni serioşi şi sper să mă număr în continuare printre aceştia şi în ochii românilor’, a spus Mănescu.

Aceasta a adăugat că, imediat ce va fi confirmată în funcţie, va schiţa un plan de bătaie şi va veni cu soluţii la problemele din minister.

‘Nu am avut timp să-mi schiţez un plan de bătaie. Această nominalizare a venit foarte repede, timpul a fost foarte scurt, dar în momentul în care vom şti cu siguranţă că eu voi ocupa acel scaun de ministru al Transporturilor, în mod sigur voi face absolut toate demersurile. Trebuie să ştiu exact care sunt proiectele, care sunt priorităţile, care este situaţia şi împreună cu echipa pe care o voi avea să vin cu soluţii. Deocamdată, este prematur să vorbim despre acest lucru, mai ales că aşteptăm decizia preşedintelui Băsescu, pentru că numai dumnealui va hotărî dacă, într-adevăr, acceptă sau nu propunerea făcută de premierul Ponta’, a menţionat europarlamentarul.

BPN al PNL a decis să transmită primului-ministru Victor Ponta două propuneri în vederea unei nominalizări la Ministerul Transporturilor – Nini Săpunaru şi Ramona Mănescu, a anunţat liderul liberalilor, Crin Antonescu.

Conducerea liberalilor a făcut noile nominalizări la şefia Ministerului Transporturilor, în contextul în care deputatul Ovidiu Silaghi, propus anterior pentru această funcţie, şi-a retras candidatura.

Liberalul s-a retras după ce procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva sa, pentru trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.

Ulterior, procurorul general Tiberiu Niţu a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru ridicarea imunităţii parlamentare în cazul lui Ovidiu Silaghi. Această cerere a ajuns deja la Camera Deputaţilor.

Cine este Ramona Mănescu

Europarlamentarul Ramona Mănescu s-a născut la 6 decembrie 1972, la Constanţa.

Este licenţiată în Ştiinţe Juridice, la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1999). A urmat studii postuniversitare la Colegiul Naţional de Apărare din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare (2005) şi în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii din cadrul Colegiului Superior de Securitate Naţională (2006). În 2006 a mai absolvit un master în Relaţii internaţionale şi integrare europeană, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti, precum şi cursuri postuniversitare de Drept internaţional public, drept comunitar, Relaţii Internaţionale, Studii europene şi euro-atlantice, Diplomaţie la Institutul Diplomatic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În perioada 2000-2005, a lucrat ca avocat la cabinetul individual de Avocatură ‘Ramona Nicole Mănescu’.

În 1990, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal (PNL). În perioada 1996-1997 a fost preşedinte al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal sector 6, iar între 1996-2004 a fost membru al Departamentului de Relaţii Externe a PNL. În perioada 2001-2002 a fost Ofiţer Internaţional al Tineretului Naţional Liberal (TNL) şi vicepreşedinte al TNL (2002-2005). Între 2003-2005 a fost vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale a Tineretului Liberal (IFLRY) şi raportor al Comisiei pentru Afaceri Externe a Delegaţiei Reprezentanţilor Naţionali a PNL.

Între 2002 şi 2004 a fost expert parlamentar, iar în perioada 2005-2007 a fost vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Tineret.

Este europarlamentar al PNL din noiembrie 2007 şi a fost realeasă în iunie 2009.

În 2008, a fost declarată europarlamentarul anului 2008 la categoria Educaţie şi cultură în cadrul galei ‘The Parliament Magazine Awards’.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...