Piaţa obligaţiunilor emise de companii s-a înjumătăţit în august, la minimul ultimilor 5 ani

Piaţa globală a obligaţiunilor corporative s-a înjumătăţit în luna august faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la minimul ultimilor cinci ani, companiile preferând să amâne planurile de finanţare, descurajate de creşterea randamentului titlurilor de Trezorerie SUA, potrivit FT.
Economica.net - lun, 26 aug. 2013, 07:28
Piaţa obligaţiunilor emise de companii s-a înjumătăţit în august, la minimul ultimilor 5 ani

Companiile cu rating de credit recomandat investiţiilor pe termen lung („investment grade”) au atras de la începutul lunii august numai 61 miliarde de dolari prin emisiuni de obligaţiuni, cel mai scăzut nivel din 2008, faţă de peste 121 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Declinul este o consecinţă a semnalelor transmise de Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed) privind reducerea programului de relaxare cantitativă începând din luna septembrie. Programul presupune preluarea de obligaţiuni din piaţă de către banca centrală în cuantum de 85 miliarde de dolari pe lună.

Preşedintele băncii centrale a SUA, Ben Bernanke, a anunţat încă din luna mai primele detalii legate de reducerea programului. De atunci, randamentul titlurilor de Trezorerie SUA cu maturitatea la 10 ani a crescut la peste 2,9%, faţă de 1,61% la începutul lunii mai, potrivit Financial Times (FT).

Creşterea randamentului obligaţiunilor reduce valoarea acestora, astfel că investitorii caută să acopere pierderile generate de schimbarea de strategie a Fed.

Piaţa obligaţiunilor corporative a crescut puternic în prima parte a anului, apogeul fiind atins în aprilie, când Apple a emis titluri de 17 miliarde de dolari pentru a finanţa un plan de răscumpărare de acţiuni.

Emisiunile au început să scadă începând din luna mai, cel mai abrupt declin fiind înregistrat pe pieţele emergente, unde monedele şi acţiunile au coborât puternic în ultimele săptămâni pe fondul ieşirilor de capital.

Bancherii argumentează însă că piaţa americană s-a menţinut relativ robustă, inclusiv ca urmare a repatrierii unei părţi a capitalului retras de pe pieţele emergente. Totodată, ei consideră că activitatea mai puţin intensă din Europa este o urmare a concediilor pe timpul verii.

Băncile sunt optimiste că luna septembrie va aduce o accelerare a emisiunilor de obligaţiuni, mai ales în SUA şi Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul anunță că are un plan B pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Washingtonul anunță că are un plan B pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat vineri că Washingtonul examinează un aşa-numit "plan B", un plan militar, pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, dacă în urma negocierilor......
Ministerul Energiei a plătit 62 de milioane de euro din PNRR de la începutul lui 2026
Ministerul Energiei a plătit 62 de milioane de euro din PNRR de la începutul lui 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 62 de milioane de euro din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ...
Diferența majoră dintre actuala criză energetică și celelalte
Diferența majoră dintre actuala criză energetică și celelalte
„This time is different” este o expresie folosită în domeniul financiar, mai ales în apropierea unei crize. Ironia ...
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare de 40 de miliarde de dolari
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare ...
Acţiunile Puig, proprietarul mărcilor de parfumuri Jean Paul Gaultier şi Rabanne, au scăzut vineri cu aproximativ 14%, ...