FGDB avea la 31 iulie resurse de 3,6 mld. lei, echivalent cu 2,4% din totalul depozitelor garantate

Resursele disponibile ale Fondului de Grantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) erau de 3,63 miliarde lei la finele lunii iulie, reprezentând 2,4% din depozitele garantate la sfârşitul primului semestru, peste ţinta de 2% stabilită prin acordul României cu FMI, a anunţat luni instituţia.
Economica.net - lun, 26 aug. 2013, 14:16
FGDB avea la 31 iulie resurse de 3,6 mld. lei, echivalent cu 2,4% din totalul depozitelor garantate

Valoarea depozitelor garantate la băncile participante la FGDB era de 153,3 miliarde lei după primele şase luni.

Resursele FGDB provin din cotizaţiile şi contribuţiile băncilor participante, din reinvestirea resurselor acumulate şi din recuperarea creanţelor la băncile în faliment pentru care au fost făcute plăţi de compensaţii.

„Suma maximă aferentă compensaţiilor pe care ar fi trebuit să le suporte FGDB dacă depozitele ar fi fost indisponibilizate la toate instituţiile de credit participante la FGDB (situaţie practic imposibilă) ar fi fost de 126,2 miliarde lei, din care 115 miliarde lei reprezintă valoarea depozitelor mai mici sau egale cu plafonul de garantare”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Pentru depozitele garantate mai mari de 100.000 de euro, cât reprezintă plafonul de garantare aplicat în toate statele membre UE, se plătesc compensaţii de 100.000 de euro, restul putând fi recuperat la masa credală, în cadrul procesului de lichidare.

FGDB garantează depozitele persoanelor fizice, a IMM-urilor şi a altor categorii asimilate din sfera persoanelor juridice.

„FGDB este obligat prin legea în vigoare în România să onoreze toate obligaţiile de plată către deponenţii garantaţi, în limita plafonului. În cazul în care resursele financiare ale FGDB (proprii şi atrase) ar fi insuficiente pentru acoperirea plăţii compensaţiilor, legea prevede ca Guvernul să pună la dispoziţia FGDB sumele necesare, sub formă de împrumut, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării”, se precizează în comunicat.

Fondul a fost înfiinţat în 1996 şi este singura schemă de garantare a depozitelor din România.

Te-ar mai putea interesa și
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel național....
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, ...
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant se vor deschide în mallul Sun Plaza din București, în urma unei modernizări de 100 de milioane ...