Siria: Reuniunea ruso-americană pe tema conferinţei internaţionale de pace a fost amânată

Departamentul american de Stat a amânat marţi o întâlnire cu diplomaţi ruşi, ce urma să fie consacrată proiectatei conferinţe internaţionale privind Siria, denumită 'Geneva 2' şi care a fost propusă în luna mai de SUA şi Rusia, relatează Associated Press citând un înalt oficial din diplomaţia americană, care a cerut să i se păstreze anonimatul.
Economica.net - mar, 27 aug. 2013, 05:27
Siria: Reuniunea ruso-americană pe tema conferinţei internaţionale de pace a fost amânată

Subsecretarul american de stat, Wendy Sherman, şi ambasadorul SUA la Damasc, Robert Ford, ar fi trebuit să se întâlnească săptămâna aceasta la Haga cu omologii lor ruşi, dar discuţiile au fost amânate ca urmare a ultimelor evaluări ale Administraţiei de la Washington în legătură cu posibila folosire a armelor chimice în Siria. Diplomatul citat a adăugat că întâlnirea va fi reprogramată, întrucât este nevoie să se găsească o soluţie politică în Siria.

Anterior, Secretarul american de Stat, John Kerry, a declarat că, potrivit informaţiilor pe care SUA le-au obţinut până în prezent, folosirea armelor chimice de către armata siriană este ‘incontestabilă’, în timp ce purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a afirmat că preşedintele Barack Obama evaluează răspunsul corespunzător în faţa folosirii armelor chimice în Siria, împreună cu echipa sa de securitate şi cu statele aliate.

În schimb, preşedintele rus, Vladimir Putin, a susţinut în aceeaşi zi, într-o convorbire telefonică cu premierul britanic David Cameron, că nu există dovezi care să ateste folosirea unor astfel de arme de către armata siriană.

Experţii trimişi de ONU au reuşit luni să strângă eşantioane din zona presupusului atac de miercuri cu arme chimice, în urma căruia sute de civili şi-ar fi pierdut viaţa. În drumul către această locaţie, ei au fost ţinta unor lunetişti neidentificaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...