Transgaz caută să cumpere gaze din import pentru echilibrare la iarnă

Transgaz, operatorul sistemului de transport al gazelor naturale din România, caută să cumpere gaze din import pentru echilibrare în primul trimestru al anului viitor, potrivit unui anunț publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Mihai Nicuţ - lun, 08 aug. 2022, 21:59
Transgaz caută să cumpere gaze din import pentru echilibrare la iarnă

“Entitatea contractantă intenționează să încheie un contract sectorial având ca obiect “Servicii de echilibrare prin cumpărare de gaze naturale din import în scopul ecilibrării sistemului național de transport””, se arată în anuțul publicat în SEAP.

“Prestarea va avea loc în baza comenzii ferme a Beneficiarului. Cantitatea contractuală totală de gaze naturale este de 128 milioane mc (15°C), cca 1.370.112 MWh (15°C, 15°C) și poate fi suplimentată cu maximum 25%, prin act adițional, în funcție de nevoile concrete de echilibrare fizică reziduală a SNT”, se mai arată în anunț.

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 1,08 și 1,35 de miliarde de lei.

“Valoarea superioară a intervalului detaliind valoarea estimată, și anume 1.349.519.901,70 lei reprezintă valoarea estimată cuprinzând o eventuală suplimentare a contractului sectorial cu 25% a cantități de servicii, printr-o clauză de revizuire stabilită în concordanță cu dispozițiile art. 236 din Legea nr 99/2016. Prețul total al contractului sectorial se poate modifica, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, ca urmare a recalculării cantității de servicii necesare, în limita cuantumului reprezentând 25% din prețul total al Contractului, cu respectarea formulei de determinare a prețurilor unitare prevăzută în caietul de sarcini”, arată Transgaz.

Livrarea gazelor urmează să se facă în intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2023, potrivi anunțului.

Așadar compania este dispusă să plătească un preț minim de 788 de lei/MWh, adică echivalentul a sub 160 de euro/MWh, un preț cu circa 30-40 de euro sub cotația de acum a gazelor de la hubul vienez CEGH pentru contractele cu livrare în primul trimestru din 2023.

Transgaz are nevoie de gaze suplimentare pentru echilibrarea sistemului național de transport dacă în perioada de cerere maximă (adică sezonul rece decembrie – martie) sursele de gaze din producția internă și din depozitele de înmagazinare sunt exploatate la maxim, iar cantitățile de gaze contractate anterior nu acoperă necesarul de gaze care să mențină SNT în limite operaționale.

 

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...