Un fost trader al JP Morgan, arestat la Madrid în scandalul „balena de la Londra”

Un fost trader al JP Morgan, spaniolul Javier Martin-Artajo, a fost arestat marţi la Madrid, la aproape două săptămâni după ce procuratura americană l-a acuzat că a încercat să ascundă pierderile din tranzacţii care au costat banca peste 6,2 miliarde de dolari, în scandalul "balena de la Londra".
Economica.net - mar, 27 aug. 2013, 13:21
Un fost trader al JP Morgan, arestat la Madrid în scandalul

Martin-Artajo s-a predat în această dimineaţă, după ce a fost contactat de anchetatori, iar paşaportul său a fost confiscat în cadrul procedurilor de extrădare, a declarat un oficial al poliţiei spaniole, transmite Bloomberg.

„Persoana arestată este suspectată de manipularea şi supraevaluarea poziţiilor în portofoliul de credite al băncii, în scopul atingerii obiectivelor de pierderi şi câştiguri zilnice”, se arată într-un comunicat al poliţiei spaniole.

Procuratura americană i-a pus sub acuzare în această lună pe Martin-Artajo, cetăţean spaniol, şi Julien Grout, cetăţean francez, pentru că au încercat să ascundă pierderile. Ambii riscă pedepse cu închisoarea de până la 20 de ani, dacă vor fi găsiţi vinovaţi de cele mai grave acuzaţii, între care conspiraţie şi fraudă informatică.

Martin-Artajo, în vârstă de 49 de ani, supraveghea strategia de trading pentru portofoliul de credite al biroului de investiţii al JP Morgan din Londra, iar Grout era trader care lucra pentru acesta. Ei sunt acuzaţi că au conspirat pentru a falsifica declaraţiile depuse la autorităţile de reglementare, în perioada martie-mai 2012.

Directorul general al JP Morgan, Jamie Dimon, a caracterizat pierderea înregistrată de bancă drept „cea mai prostească şi mai jenantă situaţie în care a fost implicat vreodată”.

Descoperirea pierderii, în mai 2012, a dus la republicarea rezultatelor financiare ale JP Morgan, la o audiere într-o comisie a Senatului SUA şi la investigaţii din partea Comisiei americane pentru bursă şi valori mobiliare şi a Autorităţii de reglementare a sectorului financiar din Marea Britanie.

Bruno Iksil, traderul francez aflat în centrul acestui scandal, supranumit „balena de la Londra” din cauza mărimii portofoliului pe care îl administra, a încheiat în iunie o înţelegere cu autorităţile americane prin care nu va fi pus sub acuzare şi în cadrul căreia s-a angajat să colaboreze cu anchetatorii.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB așterne asfalt în apropiere de nodul rutier Roman Sud
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB așterne asfalt în apropiere de nodul rutier Roman Sud
Direcția de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă vineri imagini cu lucrări de așternere a mixturilor asfaltice în apropiere de nodul rutier Roman-Sud, parte a lotului 1 Săucești –......
FOTO Calea ferată Brașov – Sighișoara: Bawi anunță finalizarea unor lucrări pentru Euroconstruct
FOTO Calea ferată Brașov – Sighișoara: Bawi anunță finalizarea unor lucrări pentru Euroconstruct
Bawi Construction anunță finalizarea unor lucrări pentru partenerul Euroconstruct pe intervalele Bod – Stupini – Brașov ...
eMAG Black Friday, după trei ore: vânzări de 637 milioane de lei și peste 2,3 milioane de produse vândute
eMAG Black Friday, după trei ore: vânzări de 637 milioane de lei și peste 2,3 milioane de produse vândute
La cea de-a 16-a ediție Black Friday eMAG a înregistrat în primele trei ore comenzi în valoare totală de 637 milioane ...
Germania şi România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie – date Eurostat
Germania şi România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie – date Eurostat
Volumul comerţului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană şi cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ ...