O intervenţie militară în Siria nu va avea ca obiectiv schimbarea regimului de la Damasc – Casa Albă

O posibilă intervenţie militară în Siria nu va include desfăşurarea de trupe terestre şi nu va avea ca obiectiv schimbarea regimului de la Damasc, întrucât asemenea acţiuni ar obliga SUA şi aliaţii lor să se implice mult mai profund în conflict, a precizat marţi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, citat de agenţiile Reuters şi EFE.
Economica.net - mie, 28 aug. 2013, 05:35
O intervenţie militară în Siria nu va avea ca obiectiv schimbarea regimului de la Damasc - Casa Albă

Potrivit postului CNN şi cotidianului The New York Times, care citează surse din guvernul american, un atac asupra Siriei va fi limitat şi se va executa cu rachete ghidate, lansate de pe distrugătoarele şi submarinele staţionate în Marea Mediterană, care vor viza aproape 50 de ţinte strategice.

Printre aceste obiective se regăsesc unităţi de artilerie, centre de comandă şi baze aeriene, dar nu şi depozitele de arme chimice, pentru a evita declanşarea unei catastrofe naturale sau umanitare. Conform respectivelor surse, alte obiective ar putea fi unităţile comandate de familia al-Assad şi facilităţile preşedinţiei siriene. Atacul ar urma să se desfăşoare în două valuri, pauza dintre ele având ca scop evaluarea pierderilor inamicului.

În prezent, Casa Albă aşteaptă un raport oficial al serviciilor de informaţii americane, ce ar urma să fie furnizat săptămâna aceasta, preşedintele Barack Obama urmând să decidă cum vor răspunde SUA în urma dovedirii atacului cu arme chimice asupra civililor. Potrivit surselor citate, raportul va conţine date despre comunicaţiile armatei siriene şi fotografii luate din satelit cu bazele şi echipamentele acesteia folosite în atacul cu arme chimice de pe 21 august, în apropiere de Damasc.

Într-un interviu acordat postului CNN, senatorul republican şi candidat la preşedinţia SUA în anul 2008, John McCain, a opinat că ar trebui iniţiată o ‘acţiune serioasă’ pentru a schimba cursul războiului civil în Siria, care deocamdată evoluează în favoarea preşedintelui al-Assad, astfel încât să se ajungă la răsturnarea de la putere a liderului de la Damasc.

Potrivit The New York Times, teama Statelor Unite de a interveni în conflictul sirian, chiar şi în mod limitat, este generată de un posibil aflux de refugiaţi înspre Turcia şi Iordania şi de riscul unor represalii din partea unor grupări care-l sprijină pe al-Assad, cum este cazul mişcării Hezbollah.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...