Magnatul media Rupert Murdoch va cumpăra o proprietate viticolă pentru 28,8 milioane de dolari

Magnatul Rupert Murdoch, care deţine numeroase operaţiuni în media, vrea să se apuce de viticultură şi va cumpăra o proprietate viticolă din Los Angeles, pentru suma de 28,8 milioane de dolari, informează The Wall Street Journal.
Economica.net - J, 29 aug. 2013, 12:11
Magnatul media Rupert Murdoch va cumpăra o proprietate viticolă pentru 28,8 milioane de dolari

Magnatul se pregăteşte să cumpere Moraga Vineyards, o proprietate viticolă din vecinătatea oraşului Los Angeles.

Proprietatea are o suprafaţă totală de 5 hectare şi include podgorii, un spaţiu destinat depozitării vinului, dar şi o casă de locuit cu patru dormitoare şi o casă de oaspeţi cu două dormitoare. Regizorul de la Hollywood Victor Fleming, cunoscut pentru peliculele „Pe aripile vântului/ Gone with the Wind” şi „Vrăjitorul din Oz/ The Wizard of Oz”, a construit casa în anii 1930.

Murdoch plănuieşte să continue să folosească proprietatea în scopul producţiei de vin. În fiecare an sunt produse în jur de 1.500 de lăzi cu vin din podgoriile Moraga Vineyards.

Potrivit unor surse apropiate tranzacţiei, Rupert Murdoch, în vârstă de 82 de ani, a aflat pentru prima dată despre această proprietate viticolă dintr-o ştire din The Wall Street Journal. El a văzut pentru prima dată proprietatea în luna aprilie şi şi-a anunţat intenţia de a o cumpăra, în luna mai, pe contul său de Twitter.

Rupert Murdoch este fondatorul şi preşedintele grupului media News Corporation. News Corporation a finalizat până la sfârşitul lunii iunie proiectul său de scindare, în companii diferite, a diviziei editoriale de activităţile de divertisment.

Divizia de cinema şi televiziune – inclusiv studiourile 20th Century Fox, reţeaua de televiziune Fox şi postul Fox News – a fost separată de cea care include ziarele şi operaţiunile de publishing ale grupului News Corp.

Din grupul media News Corp. fac parte publicaţii precum Wall Street Journal, The Times of London, The Australian, New York Post, Herald Sun, precum şi editura HarperCollins.

Te-ar mai putea interesa și
Motorina ar putea depăşi 10 lei/litru în septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf – opinie Chisăliţă, președintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI)
Motorina ar putea depăşi 10 lei/litru în septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf – opinie Chisăliţă, ...
Preţul motorinei ar putea depăşi pragul de 10 lei/litru în luna septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf, pe fondul scumpirii petrolului şi al aprecierii dolarului faţă de leu,......
Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
Un prim avion Boeing 747, cunoscut şi ca "Jumbo Jet", este programat să aterizeze pe Aeroportul Braşov joi după-amiază, ...
Lumea, tot mai aproape de sursa nelimitată de energie curată? Investițiile în fuziunea nucleară cresc accelerat, livrarea comercială ar putea începe în 2030
Lumea, tot mai aproape de sursa nelimitată de energie curată? Investițiile în fuziunea nucleară cresc accelerat, livrarea ...
Investițiile private în fuziunea nucleară au atins un nivel record de 4,48 miliarde de dolari în 2025, iar majoritatea ...
Rusia susţine că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acţiune la Kiev
Rusia susţine că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acţiune la Kiev
Ministerul rus al Apărării a informat joi că forţele sale au atacat în noaptea de miercuri spre joi fabrici de drone ...