Chiţoiu: Nu toate persoanele vor depune declaraţia de avere şi patrimoniu

Ministrul Finanţelor, vicepremierul Daniel Chiţoiu, a declarat, joi, la Mamaia, că nu toate persoanele sunt obligate să depună declaraţia de avere şi patrimoniu, ci numai cele bănuite că ar fi făcut evaziune fiscală.
Economica.net - vin, 30 aug. 2013, 05:12
Chiţoiu: Nu toate persoanele vor depune declaraţia de avere şi patrimoniu

El a adăugat că acest subiect nu a fost bine înţeles, deşi s-au dat şi comunicate de presă în acest sens.

Daniel Chiţoiu a precizat, într-o conferinţă de presă, că proiectul de ordin privind declaraţia de avere şi patrimoniul, care este postat pe site-ul Ministerului Finanţelor se referă numai la persoanele fizice la care se constată o diferenţă semnificativă între veniturile realizate declarate şi impozitele plătite.

„Pe drept spus se referă la persoanele fizice care au făcut evaziune fiscală. Deci, în momentul când din evidenţele fiscale şi din analizele de risc care se efectuează de către direcţiile de specialitate din cadrul ANAF se constată o diferenţă între veniturile realizate declarate şi impozitele plătite – diferenţe semnificative – atunci persoana fizică respectivă este rugată să solicite să depună declaraţie de avere şi patrimoniu, astfel încât să intre în verificările fiscale de rigoare Deci, nu toate persoanele fizice din România sunt obligate să depună acea declaraţie de avere şi patrimoniu”, a precizat vicepremierul Chiţoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...