Listarea Hidroelectrica şi Salrom la BVB – Întâlnire între Ciucă şi reprezentanţii Fondului Proprietatea

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, luni, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a Fondului Proprietatea, cu această ocazie fiind analizată evoluţia investiţiilor gestionate de FP şi a fost prezentat stadiul pregătirilor pentru listarea la bursă a acţiunilor pe care acest fond le deţine la companiile Hidroelectrica şi Salrom, potrivit unui comunicat al Guvernului.
AGERPRES - lun, 22 aug. 2022, 12:38
Listarea Hidroelectrica şi Salrom la BVB - Întâlnire între Ciucă şi reprezentanţii Fondului Proprietatea

„Listarea celor două companii la Bursa de Valori Bucureşti, susţinută de Guvernul României, face parte din viziunea implementată la nivelul Executivului pentru a îmbunătăţi guvernanţa şi transparenţa companiilor pe care le deţine. Acest demers va contribui la dezvoltarea pieţei locale de capital, care are un rol fundamental în dezvoltarea companiilor româneşti şi accesul lor la finanţare care să le poată dinamiza investiţiile. Consolidarea investiţiilor va întări economia”, a declarat premierul, conform Agerpres.

Conform sursei citate, finalizarea cu succes a listării unui pachet consistent din acţiunile Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR, la sfârşitul primului semestru al anului viitor.

Citeşte şi

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...