Manifestaţii la New York pe tema intervenţiei în Siria

Sute de persoane au manifestat în mod zgomotos joi seara în Times Square, la New York, exprimându-şi opoziţia faţă de orice intervenţie în Siria, relatează AFP.
Economica.net - vin, 30 aug. 2013, 06:53
Manifestaţii la New York pe tema intervenţiei în Siria

Manifestanţii, apărărtori ai preşedintelui sirian Bashar al-Assad, dar şi americani care nu suportă ideea unui nou război, s-au adunat joi după-amiaza în celebra piaţă, printre turişti.

„USA, NATO, nu vă atingeţi de Siria!”, au scandat ei, unii purtând portrete ale lui Bashar al-Assad.

Khaldon Makhoul, în vârstă de 43 de ani, un medic sirian venit în Statele Unite în urmă cu 17 ani, agita o pancartă pe care se putea citi „Siria = Irak. Aceleaşi minciuni”.

„Este încă o minciună, iar mulţi oameni vor muri degeaba”, a declarat el pentru AFP. „Unde sunt armele chimice? Noi nu le-am găsit”, a spus el.

Alţi sirieni creştini – purtând steagul în roşu, negru şi alb al ţării lor – îşi apărau de asemenea preşedintele, afirmând că acuzaţiile potrivit cărora ar fi folosit arme chimice împotriva poporului sunt o minciună.

Ei preferă să denunţe „terorişti” şi actori externi.

O americană, Sharon Eolis, era tot atât de nemulţumită. „Acelaşi lucru s-a întâmplat în Irak”, a subliniat ea, amintind afirmaţiile americane cu privire la arme de distrugere în masă avansate cu scopul inavadării Irakului în 2003. „Eu cred că Statele Unite nu au niciun drept să se ducă în Siria”, insistă ea.

Un profesor pensionar, Robert Shainwald, s-a pronunţat, de asemenea, împotriva oricărei intervenţii americane. „Nu vreau ca această ţară să se lanseze într-un nou război. Oamenii au întotdeauna de pierdut”, subliniază el.

Departe de manifestanţi, Jose Martinez, deghizat pentru turişti în Spiderman, este de altă părere, îndemnându-i pe conducătorii ţării sale „Mergeţi. Oamenii mor acolo, nu au puterea să oprească acest lucru”.

La o stradă distanţă, susţinători ai opoziţiei siriene au venit şi ei să manifesteze, scandând „Al-Aassad este un terorist, al-Assad este Hitler”.

Un şofer originar din Damasc, Nezar Yabroudi, purta un panou cu fotografii în care apar sute de copii morţi în atacuri chimice, pe care se putea citi „Domnule preşedinte, aveţi nevoie de alte probe?”.

Casa Albă a anunţat joi că Barack Obama va lua o decizie cu privire la Siria conform intereselor Statelor Unite, după respingerea de către Parlamentul britanic a unei moţiuni pe tema unei intervenţii contra Damascului.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC) au anunţat că au lovit mai multe instalaţii în Bahrain, inclusiv o clădire care găzduieşte forţele americane, potrivit unui comunicat......
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții ...
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
O serie de explozii a fost auzite marţi la scurt timp după miezul nopţii în capitala ucraineană, a constatat un jurnalist ...
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va ţine un discurs joi seară, în contextul în care confruntările ...