Ce s-a schimbat la proiectul minier Roşia Montană

Victor Ponta spune că noile condiţii negociate sunt mult mai bune decât cele stabilite iniţial. Dacă analizăm modificările solicitate şi obţinute de Guvern, vedem într-adevăr, că avem de a face cu un nou proiect la Roşia Montană.  
Economica.net - vin, 30 aug. 2013, 19:51
Ce s-a schimbat la proiectul minier Roşia Montană

Recent, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană şi l-a trimis Parlamentului. Puţini ştiu este că varianta finală la care s-a ajuns este rezultatul a luni de negocieri tensionate, în urma cărora RMGC a făcut cedări importante Guvernului. Faţă de proiectul negociat iniţial, modificările sunt numeroase şi importante.

În primul rând, beneficiile pentru stat sunt mult mai mari. 78% din beneficiile acestui proiect vor rămâne în România. Guvernul a negociat creşterea redevenţei la 6%, cu 2 puncte procentuale peste media europeană de 4%; deci Executivul a obţinut mai mult decât alte state europene. Poate cea mai importantă victorie în negocieri este creşterea participaţiei statului la 25%, cu peste 5 puncte procentuale faţă de vechea participaţie.

Citiţi mai mult pe EVZ.ro 

 

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...