Repornirea Unității 1 de la Cernavodă se amână cu două zile. România are azi cel mai mare preț spot al energiei electrice din istorie

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă nu va fi reconectată la sistem azi, așa cum era programat inițial. Importurile de energie electrică sunt foarte mari, la fel și prețul, care a ajuns la un nou maxim istoric.
Mihai Nicuţ - lun, 29 aug. 2022, 11:02
Repornirea Unității 1 de la Cernavodă se amână cu două zile. România are azi cel mai mare preț spot al energiei electrice din istorie

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care a fost oprită neplanificat, dar controlat, vineri la ora 16, ar fi urmat să reînceapă să producă azi, la ora 10, potrivit primelor date transmise de Nuclearelectrica, operatorul centralei, către Transelectrica, Însă azi, tot pe baza datelor Transelectrica, observăm că este avansată data de 31 august, ora 09.00, pentru repornirea unității.

Motivul, același: ”remediere neconformitati sistem filtrare apa de racire condensatori”.

“Oprirea controlata a Unitatii 1 CNE Cernavoda este necesara pentru realizarea unor lucrari de reparatie a sistemului de filtrare din bazinul de aspiratie, partea clasica a centralei. Lucrarile de reparatie se pot realiza doar cu Unitatea 1 in stare oprita. SN Nuclearelectrica SA va emite comunicat de presa privind resincronizarea Unitatii 1 la Sistemul Energetic National dupa finalizarea lucrarilor de remediere”, transmitea Nuclearelectrica vineri seară.

Un moment foarte prost

Momentul este unul destul de delicat pentru SEN, iar prelungirea perioadei de oprire a grupului 1 de la Cernavodă, de fapt cel mai mare din țară, vine în contextul în care sistemul nu poate benefica de aportul mai multor grupuri, oprite fie accidental fie planificat. Astfel, azi, jumătate din centrala pe gaze de la Brazi a Petrom este în revizie, un grup pe cărbune de la Turceni este oprit în urma unor avarii, două grupuri la vechea centrală pe gaze de la Iernut sunt oprite (unul ca urmare a unei avarii), două la Porțile de Fier (plus încă unul care merge la sub jumătate din putere), un grup de la CET Craiova 2 sunt oprite pentru mentenanță, la fel un grup de la CET București Sud.

În această situație, chiar pe fondul unei creșteri a producției de energie electrică din cărbune (1.400 MW la ora redactării acestui text), pe fondul lipsei vântului și a secetei care limitează producția în hidrocentrale (de fapt și oprirea de la Cernavodă este cauzată tot de tot debitul mic al Dunării), România importă masiv energie electrică: la o putere de 1.800 MW acum, dar în week-end s-a ajuns și la peste 2.000 MW.

Record de preț

Azi, piața spot din România cunoaște cel mai mare preț din istorie. Prețul energiei electrice tranzacționate ieri cu livrare azi este de 3.560 de lei/MWh, un nou maxim istoric, înregistrat la doar câteva zile de la precedentul: 3.461 de lei, pentru energia livrată în data de 26 august. În euro, prețul a ajuns azi la 730 de euro/MWh.

Azi, România importă energie electrică din rețeaua bulgară prin mecanismul cuplării în toate cele 24 de ore ale zilei.

Amintim că piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania. În luna octombrie a anului trecut, piața spot de la București a fost cuplată, prin același mecanism, și cu piața din Bulgaria.

Prețurile spot ale energiei electrice sunt mari în toată Europa, după cum puteți vedea în imaginea de mai jos.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...