A doua sesiune parlamentară a anului începe luni: priorităţile, reorganizarea şi Constituţia

Camera Deputaţilor şi Senatul încep, luni, cea de a doua sesiune ordinară a Parlamentului din anul 2013, priorităţile puterii vizând reorganizarea administrativă şi modificarea Constituţiei, în timp ce opoziţia a menţionat că ţintele ei legislative sunt centrate pe crearea de locuri de muncă.
Economica.net - lun, 02 sept. 2013, 04:32
A doua sesiune parlamentară a anului începe luni: priorităţile, reorganizarea şi Constituţia

Senatul se convoacă de luni în a doua sesiune ordinară a anului 2013. Preşedintele Senatului a convocat Biroul Permanent luni, ora 14.00, iar grupurile parlamentare se vor întruni la ora 15.00. Senatorii se vor întruni în plen de la ora 16.00, la sediul din Palatul Parlamentului.

De asemenea, Camera Deputaţilor este convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2013 luni, la ora 14.00. Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc luni, începând cu ora 13.00.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, în deschiderea BPN al PSD, reunit la Mamaia, că din toamnă trebuie să se modifice Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare în sensul formării regiunilor înainte de a primi statutul constituţional prin revizuirea Legii fundamentale.

Premierul a spus că proiectul cel mai important din această toamnă este declanşarea efectivă a descentralizării.

„Poate proiectul cel mai important din această toamnă, proiect politic, guvernamental, parlamentar, îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentraliare şi de pregătire a regiunilor”, a subliniat Ponta.

Legat de modificarea Constituţiei, premierul Victor Ponta a declarat, că din punctul său de vedere, proiectul Comisiei de revizuire a Constituţiei reprezintă o reformă de care era nevoie a sistemului politic şi constituţional şi că anul viitor se poate merge în orice moment la referendum.

O altă prioritate a USL o reprezintă Legea referendumului, despre care CC a stabilit că este constituţională în măsura în care prevederile ei se aplică după un an de la intrarea în vigoare.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la reuniunea grupurilor parlamentare ale USL, că în primele săptămâni ale sesiunii parlamentare trebuie adoptată din nou Legea referendumului, pentru a fi trimisă a doua oară preşedintelui Traian Băsescu, acesta având astfel obligaţia de a o promulga.

În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.

Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.

Opoziţia a atacat la Curtea Constituţională legea, iar Curtea a decis că actul normativ este constituţional în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

Preşedintele Băsescu a declarat, ulteriror, că termenul fixat de CC este „greşit calculat” şi „nu are niciun Dumnezeu”.

Preşedintele a cerut Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.

Pe de altă parte, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, recent, că la începerea sesiunii parlamentare va interpela Ministerul Justiţiei pentru ca DNA să prezinte o situaţie a anchetelor legate de „vechea guvernare”.

Priorităţile legislative ale opoziţiei par a fi legate, potrivit declaraţiilor reprezentanţilor acesteia, de nevoia de locuri de muncă.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a spus că în viitoarea sesiune parlamentară priorităţile PDL sunt centrate pe crearea locurilor de muncă, altele vizând domeniul educaţiei.

El a amintit că PDL a depus în Parlament două proiecte de lege în acest sens, dintre care unul se referă la constituirea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Investitorilor.

Blaga şi-a declarat speranţa că această iniţiativă va fi susţinută li de putere, mai ales că nu este nevoie de fonduri publice pentru constituirea ei.

Rămâne de văzut în ce măsură discuţiile putere-opoziţie pe teme sociale şi economice, anunţate de ambele părţi, vor avea cu adevărat loc şi ce rezultate vor avea.

De asemenea, rămâne de văzut în ce măsură parlamentarii USL vor fi diciplinaţi şi vor avea o prezenţă bună la lucru pentru a susţine priorităţile Uniunii şi în ce măsură Guvernul va reuşi să producă la timp un proiect de buget pentru 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...