Profitul grupului Garanti România s-a dublat în primul semestru, la 19,8 milioane euro

Grupul Garanti România a înregistrat în primul semestru un profit net consolidat de 19,8 milioane euro, peste dublul valorii consemnate în perioada similară a anului trecut, iar activele totale au scãzut uşor faţă de finele anului trecut, de la 1,8 miliarde euro la 1,75 miliarde euro.
Economica.net - lun, 02 sept. 2013, 09:18
Profitul grupului Garanti România s-a dublat în primul semestru, la 19,8 milioane euro

Veniturile nete consolidate ale grupului financiar au urcat la 64,8 milioane euro, se arată într-un comunicat al Garanti România.

Toate entităţile grupului au înregistrat profit în prima jumătate a anului.

Astfel, Garanti Bank a avut un profit net de 17,1 milioane euro, în creştere de patru ori faţă de intervalul ianuarie-iunie 2012, Garanti Leasing – 1,3 milioane euro, Garanti Credite de Consum – 0,9 milioane euro şi Garanti Credite Ipotecare – 0,5 milioane euro.

„Grupul Garanti și-a menținut trendul ascendent prin dezvoltarea tuturor segmentelor, achiziția de noi clienți, creșterea volumului de depozite și de credite acordate în special pe segmentul IMM-urilor – motorul creșterii economice în contextual actual. (…) Pentru a doua jumătate a anului, estimarea noastră asupra pieței pe baza datelor existente este una prudentă, dar avem în vedere menținerea obiectivelor de profitabilitate pentru Garanti România”, a declarat în comunicat Ufuk Tandogan, CEO al grupului Garanti România.

Garanti Bank are o reţea de 78 de agenții, peste 250 de bancomate şi 7.650 de POS-uri.

Grupul Garanti este deținut de către Turkyie Garanti Bankasi, care a consemnat la şase luni un profit net consolidat de 1,9 miliarde de lire turcești (echivalentul a 769 milioane de euro) și active totale de 197,4 miliarde de lire turcești (echivalentul a 80 miliarde de euro).

Te-ar mai putea interesa și
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau actualizarea efectivă a Strategiei de Implementare a Proiectului SMR, ci doar......
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul chinez Jingye
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul ...
Guvernul britanic a anunţat joi că a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, companie deţinută de grupul ...