Câştigul salarial net a crescut în iulie cu 1,8%, la 1.635 lei

Câştigul salarial mediu net a fost în iulie de 1.635 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 29 lei, sau 1,8%, cele mai mari valori fiind înregistrate în extracţia petrolului şi a gazelor naturale (4.017 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (881 lei).
Economica.net - mie, 04 sept. 2013, 07:17
Câştigul salarial net a crescut în iulie cu 1,8%, la 1.635 lei

Creşterea a fost determinată de majorarea salariului minim pe economie la 800 lei/lună şi de acordarea de prime ocazionale (inclusiv prime de vacanţă), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou) şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi pe apă, extracţia cărbunelui şi fabricarea altor mijloace de transport, cu 10% – 11%. Cele mai mari scăderi au fost raportate în fabricarea băuturilor (12,4%).

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...