Radu, Metrorex: Transportul de persoane cu metroul nu trebuie afectat printr-o grevă

Conducerea Metrorex susţine, referitor la anunţul liderului sindical Ion Rădoi privind declanşarea grevei generale în transportul public din Capitală la 30 septembrie, că transportul de persoane cu metroul nu trebuie afectat printr-un astfel de protest.
Economica.net - joi, 05 sept. 2013, 06:13
Radu, Metrorex: Transportul de persoane cu metroul nu trebuie afectat printr-o grevă

„Administraţia apreciază că dreptul la grevă trebuie exercitat numai în condiţiile şi limitele prevăzute de lege şi cu respectarea strictă a garanţiilor stabilite de legiuitor în scopul asigurării unor servicii esenţiale pentru comunitate şi ocrotirii unor interese generale. Atragem atenţia că, prin încetarea activităţii, un segment de călători, care în mod normal sunt utilizatori ai transportului cu metroul, va fi afectat şi va fi obligat să-şi reconsidere activitatea diurnă privind deplasările în oraş”, se arată într-un comunicat de miercuri semnat de directorul general al Metrorex, Aurel Radu.

Directorul Aurel Radu mai spune că, în virtutea obligaţiilor legale pe care le are, Metrorex desfăşoară o activitate de transport de persoane, cu metroul, în scopul satisfacerii interesului public şi social, iar acest scop nu trebuie afectat printr-o acţiune de grevă.

Potrivit conducerii Metrorex, mijloacele de presiune nu trebuie exercitate „prin afectarea acelor categorii de populaţie cărora le este adresat acest mijloc de transport”.

„Consecinţele celor prezentate mai sus, sunt producerea de incidente cauzate de aglomeraţia din staţiile de transport public de suprafaţă şi traficul general supraaglomerat din oraş, incidente ce pericliteză sănătatea şi viaţa oamenilor. Conducerea Metrorex a dat dovadă în permanenţă de disponibilitate şi deschidere în ceea ce priveşte negocierea Contractului Colectiv de Muncă, propunând la fiecare rundă de negociere încheierea unui nou CCM în concordanţă cu prevederile legale în vigoare, astfel încât activitatea societăţii Metrorex să se desfăşoare în continuare în condiţii normale fără afectarea publicului călător”, se mai arată în comunicat.

Sindicaliştii din transporturi şi servicii publice, membri ai Federaţiei „ATU – România”, pichetează joi sediul Guvernului, iar în 30 septembrie vor intra în grevă generală, urmând să fie oprită activitatea la metrou şi RATB, a anunţat, miercuri, liderul sindical Ion Rădoi.

Protestul de la sediul Guvernului va avea loc joi, între orele 12.00 şi 14.30, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice „ATU – România”, Ion Rădoi.

Tot joi vor fi pichete de protest ale sindicaliştilor în Satu Mare, Brăila, Craiova, Sighişoara, Ploieşti, Târgu Jiu, Craiova, Iaşi, Focşani şi Cluj, la sediile prefecturilor.

Protestele vor continua în 18 septembrie cu un miting şi un marş organizate de federaţie, inclusiv de sindicatele Metrorex şi RATB.

În 17 septembrie va fi o grevă de avertisment, între orele 04.00 şi 06.00, iar în 30 septembrie sindicaliştii vor intra în grevă generală pe termen nelimitat, activitatea la metrou fiind atunci oprită de la ora 04.00 până la ora 16.00, a mai spus Rădoi.

La greva generală de la metrou se vor solidariza şi sindicatele de la RATB, astfel că în 30 septembrie traficul public în Capitală va fi blocat până la ora 16.00, au precizat liderii sindicali.

Sindicaliştii reclamă lipsa de comunicare a Guvernului, susţinând că din ianuarie şi până în prezent au fost trimise lunar premierului Victor Ponta adrese în care era explicată situaţia transportatorilor.

Planul acţiunilor de protest a fost stabilit în urmă cu cinci zile de către federaţie şi a fost aprobat de Consiliul Naţional, a precizat Rădoi.

„Este un program comun al federaţiei şi al sindicatului de la metrou, şi după cum aţi văzut în multe acţiuni, solidari cu noi sunt şi cei de la RATB”, a declarat Ion Rădoi.

Preşedintele executiv al Sindicatului RATB, Vasile Petrariu, a prezentat situaţia autovehiculelor din parcul regiei de transport, precizând că există aproape 350 de vehicule blocate pentru că sunt defecte şi nu există piese de schimb, iar alte zeci ar avea deficienţe care ar putea fi rezolvate mai uşor, pentru a ieşi în traseu.

Parcul RATB cuprinde 1.150 de autobuze, 480 de tramvaie, 297 de troileibuze, iar dintre aceste funcţionează 875 de autobuze, 285 de tramvaie şi 179 de troleibuze, a precizat Petrariu.

Liderul sindical a criticat decizia de restructurare a 20 la sută din posturile de conducere şi execuţie ale RATB. Petrariu cere o întâlnire de urgenţă cu primarul general al Capitalei pentru rezvolarea problemelor din transportul public.

„Solicităm de asemenea primarului general creşterea fondului de salarii şi majorarea subvenţiei. Atenţionăm asupra pericolului sistării energiei de tracţiune, pentru neplata furnizorilor, astfel încât este posibil să nu mai poată ieşi în trafic tramvaiele şi troleibuzele”, a mai spus Petrariu.

Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy cumpără parcul eolian „Mihai Viteazu” din judeţul Constanţa cu 88 de milioane de euro
Premier Energy cumpără parcul eolian „Mihai Viteazu” din judeţul Constanţa cu 88 de milioane de euro
Grupul Premier Energy a achiziţionat parcul eolian "Mihai Viteazu" din judeţul Constanţa, o regiune renumită pentru condiţiile favorabile de vânt, capacitatea totală instalată fiind de 80 MW,......
Oamenii de ştiinţă salută descoperirea unui material „interesant” care poate stoca gazele cu efect de seră
Oamenii de ştiinţă salută descoperirea unui material „interesant” care poate stoca gazele cu efect de seră
Oamenii de ştiinţă au salutat descoperirea "interesantă" a unui tip de material poros care poate stoca dioxidul de carbon, ...
Magazinele Lidl din România vor fi închise pe 5 și 6 mai 2024
Magazinele Lidl din România vor fi închise pe 5 și 6 mai 2024
Cele peste 350 e magazine Lidl din toată țara vor fi închise în prima și a doua zi de Paște, pe 5 și 6 mai 2024. Clienții ...
Ministrul de externe german pledează pentru admiterea rapidă în UE a Balcanilor de Vest – „Zonele gri” politice şi geografice în Balcani sau în estul UE sunt extrem de periculoase
Ministrul de externe german pledează pentru admiterea rapidă în UE a Balcanilor de Vest – „Zonele gri” ...
Ministrul de externe german Annalena Baerbock a pledat pentru admiterea rapidă în Uniunea Europeană a statelor candidate ...