Ministerul Transporturilor a cerut Metrorex soluţii pentru rezolvarea revendicărilor sindicatelor

Ministerul Transporturilor a anunţat, joi, că dezaprobă intenţia sindicatelor de la metrou de a intra în grevă generală, dar a cerut administratorului reţelei de metrou, Metrorex, soluţii de rezolvare imediată a revendicărilor angajaţilor.
Economica.net - J, 05 sept. 2013, 07:19
Ministerul Transporturilor a cerut Metrorex soluţii pentru rezolvarea revendicărilor sindicatelor

„Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de acţionar majoritar, a cerut noii conduceri a Metrorex prezentarea unor soluţii de rezolvare imediată a revendicărilor înaintate de către USLM (Unitatea Sindicatul Liber Metrou, n.r.) şi speră într-o rezolvare cât mai rapidă a situaţiei create”, arată instituţia, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, secretarul de stat coordonator al relaţiei cu partenerii sociali, Nicu Buică, a discutat miercuri cu preşedintele USLM, Ion Rădoi, despre problemele privind încheierea noului contract colectiv de muncă la Metrorex, întâlniri între sindicat/administraţie şi conducerea ministerului urmând să aibă loc şi în perioada următoare.

Ministerul arată, de asemenea, că dezaprobă intenţia USLM de a continua conflictul de muncă ce poate duce la grevă generală.

Sindicaliştii din transporturi şi servicii publice, membri ai Federaţiei „ATU – România”, vor picheta joi sediul Guvernului, iar în 30 septembrie vor intra în grevă generală, urmând să fie oprită activitatea la metrou şi RATB, a anunţat, miercuri, liderul sindical Ion Rădoi.

Protestul de la sediul Guvernului va avea loc între orele 12.00 şi 14.30, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice „ATU – România”, Ion Rădoi.

Tot joi vor fi pichete de protest ale sindicaliştilor în Satu Mare, Brăila, Craiova, Sighişoara, Ploieşti, Târgu Jiu, Craiova, Iaşi, Focşani şi Cluj, la sediile prefecturilor.

Protestele vor continua în 18 septembrie cu un miting şi un marş organizate de federaţie, inclusiv de sindicatele Metrorex şi RATB.

În 17 septembrie va fi o grevă de avertisment, între orele 04.00 şi 06.00, iar în 30 septembrie sindicaliştii vor intra în grevă generală pe termen nelimitat, activitatea la metrou fiind atunci oprită de la ora 04.00 până la ora 16.00, a mai spus Rădoi.

La greva generală de la metrou se vor solidariza şi sindicatele de la RATB, astfel că în 30 septembrie traficul public în Capitală va fi blocat până la ora 16.00, au precizat liderii sindicali.

Sindicaliştii reclamă lipsa de comunicare a Guvernului, susţinând că din ianuarie şi până în prezent au fost trimise lunar premierului Victor Ponta adrese în care era explicată situaţia transportatorilor.
Planul acţiunilor de protest a fost stabilit în urmă cu cinci zile de către federaţie şi a fost aprobat de Consiliul Naţional, a precizat Rădoi.

„Este un program comun al federaţiei şi al sindicatului de la metrou, şi după cum aţi văzut în multe acţiuni, solidari cu noi sunt şi cei de la RATB”, a declarat Ion Rădoi.

Preşedintele executiv al Sindicatului RATB, Vasile Petrariu, a prezentat situaţia autovehiculelor din parcul regiei de transport, precizând că există aproape 350 de vehicule blocate pentru că sunt defecte şi nu există piese de schimb, iar alte zeci ar avea deficienţe care ar putea fi rezolvate mai uşor, pentru a ieşi în traseu.

Parcul RATB cuprinde 1.150 de autobuze, 480 de tramvaie, 297 de troileibuze, iar dintre aceste funcţionează 875 de autobuze, 285 de tramvaie şi 179 de troleibuze, a precizat Petrariu.

Liderul sindical a criticat decizia de restructurare a 20% din posturile de conducere şi execuţie ale RATB. Petrariu cere o întâlnire de urgenţă cu primarul general al Capitalei pentru rezolvarea problemelor din transportul public.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...