Leul se depreciază semnificativ. Euro sare de 4,46 lei

Banca Naţională a României (BNR) a afişat astăzi un curs de referinţă de 4,4653 lei/euro şi 3,3820 lei/dolar.
Economica.net - J, 05 sept. 2013, 10:04
Leul se depreciază semnificativ. Euro sare de 4,46 lei

Leul s-a depreciat cu aproape doi bani (0,43%) faţă de euro faţă de cursul de referinţă anunţat ieri de Banca Naţională.

Moneda naţională a continuat să se deprecieze la începutul sesiunii interbancare locale, cotaţiile urcând spre 4,47 lei/euro, în timp ce valutele din regiune consemnau evoluţii nesemnificative faţă de euro.

Cursul a deschis la 4,4540 – 4,4570 lei/euro, aproape de nivelul de la închiderea miercuri, când operaţiunile se realizau la 4,4560 – 4,4585 lei/euro.

Ulterior, leul a început să se deprecieze, iar în jurul orei 10:20 schimburile se încheiau la 4,4680 – 4,4700 lei/euro.

Leul a început să se deprecize accentuat însă din a doua parte a sesiunii precedente, când o cerere importantă de valută a venit şi de la jucători din Londra, care au vândut lei şi au intrat pe forint, potrivit unor dealeri.

Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4461 lei pentru un euro şi 3,3746 lei pentru un dolar.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
Pe Secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești, sistemul de iluminat este finalizat și se fac verificări pentru funcționarea acestuia, a anunțat miercuri seara Compania Națională de......
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
Avans considerabil, în ultima perioadă, la structurile de pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea, fiind ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. Se schimbă formula de calcul?
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în scandalul ROBOR, după ce oficialul ...
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie ...