Producţia de energie electrică a scăzut cu 6%, iar consumul cu 7,5%, în primele şapte luni din 2013

Producţia de energie electrică a scăzut cu 6% (2,116 miliarde KWh) în primele şapte luni din 2013 faţă de perioada similară a anului trecut, iar consumul de energie electrică a fost cu 7,5% mai mic şi s-a cifrat la 28,971 miliarde KWh, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 06 sept. 2013, 07:24
Producţia de energie electrică a scăzut cu 6%, iar consumul cu 7,5%, în primele şapte luni din 2013

Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 9,5%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 1,3%.

Producţia din termocentrale a fost de 14,032 miliarde KWh, în scădere cu 5,079 miliarde KWh (-26,6%). Producţia din hidrocentrale a fost de 9,944 miliarde KWh, în creştere cu 1,41 miliarde KWh (+16,5%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 6,66 miliarde KWh, în creştere cu 254,2 milioane kWh, (+4%).

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada s-a cifrat la 2,674 miliarde KWh, în creştere cu 1,297 miliarde KWh faţă de primele şapte luni ale anului precedent.

Exportul de energie electrică a fost de 730,5 milioane KWh, în scădere cu 93,1 milioane KWh, respectiv cu 11,3%.
Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,956 miliarde KWh, în scădere cu 165,4 milioane KWh, respectiv cu 4%.

În perioada ianuarie-iulie 2013, resursele de energie primară au scăzut cu 12,4%, iar cele de energie electrică au scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 7,2%.

Principalele resurse de energie primară au totalizat 17,405 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 2,459 milioane tep faţă de perioada ianuarie-iulie 2012.

Producţia internă a însumat 12,297 milioane tep, în scădere cu 7,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 5,107 milioane tep, în scădere cu 22,1%.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 33,658 miliarde KWh, în scădere cu 2,599 miliarde KWh (-7,2%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012. Scăderea resursei de energie electrică a fost determinată în principal de scăderea producţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în timp ce Xiaomi a dispărut din topul celor mai bine vândute 10 telefoane,......
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...
Transformarea majoră a sistemului de învăţământ tehnic liceal şi universitar din Mureş prin proiectul de circa 30 milioane euro, finanţat prin PNRR
Transformarea majoră a sistemului de învăţământ tehnic liceal şi universitar din Mureş prin proiectul de circa 30 ...
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Tîrgu Mureş a anunţat ...
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informaţii despre o ...