Boloş, despre tranșa din PNRR: Sunt 3 miliarde de euro care susţin obiective precise de reformă şi investiţii

Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene (MIPE) arată că aprobarea primei cereri de plată din cadrul PNRR a intrat în linie dreaptă, iar România va primi 2,6 miliarde de euro, fiind luate în considerare sumele din prefinanţare primite deja.
News.ro - J, 15 sept. 2022, 21:05
Boloş, despre tranșa din PNRR: Sunt 3 miliarde de euro care susţin obiective precise de reformă şi investiţii

”Sunt 3 miliarde de euro care susţin obiective precise de reformă şi investiţii care vor moderniza comunităţile, vor eficientiza instituţiile şi vor revitaliza economia”, susţine ministrul Marcel Boloş. Potrivit MIPE, evaluarea Comisiei Europene asupra îndeplinirii celor 21 de ţinte şi jaloane aferente primei cereri de plată din cadrul PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) a fost finalizată şi este pozitivă, iar concluziile vor fi transmise, conform procedurii, Comitetului Economic şi Financiar (ECOFIN) spre a fi aprobată. Analiza Comisiei va fi pusă, de asemenea, la dispoziţia Parlamentului European.

Te-ar mai putea interesa și
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, adică, în medie, peste 2 milioane de lei net pe lună. Nu s-a datorat nici......
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...