Ungaria a blocat active ruseşti în valoare de doar 3.000 de euro. UE a blocat, în total, 14,5 miliarde de euro

UE a blocat active în valoare de 14,5 miliarde de euro ale unor personalităţi ruse în cadrul sancţiunilor adoptate ca răspuns la războiul din Ucraina, dar mai multe ţări, printre care Ungaria, nu au contribuit la acest efort, a afirmat duminică comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, transmite AFP.
AGERPRES - lun, 19 sept. 2022, 09:14
Ungaria a blocat active ruseşti în valoare de doar 3.000 de euro. UE a blocat, în total, 14,5 miliarde de euro

„Trebuie să facem o presiune foarte puternică” asupra Ungariei, deoarece „putem presupune că legăturile (sale) foarte strânse cu Rusia o împiedică să acţioneze”, a declarat Didier Reynders într-un interviu acordat postului de televiziune LCI, scrie Agerpres.

Ungaria a blocat „cu puţin peste 3.000 de euro” active ruseşti, a precizat el.

Premierul naţionalist Viktor Orban a întreţinut în ultimii ani legături strânse cu preşedintele rus Vladmir Putin şi această colaborare a fost menţinută în ciuda invaziei ruse a Ucrainei.

Budapesta a anunţat astfel la sfârşitul lui august un acord cu gigantul rus Gazprom pentru a primi livrări suplimentare, într-un moment în care alte ţări europene se confruntă cu o reducere bruscă a cantităţilor furnizate. Guvernul ungar cooperează şi cu conglomeratul rus Rosatom pentru construcţia a două noi reactoare nucleare.

Disputele dintre Bruxelles şi Budapesta s-au înmulţit în ultimele luni. Comisia Europeană este îngrijorată în special de corupţia care ameninţă corecta utilizare a fondurilor europene în ţară. Ea a ameninţat duminică că va priva Ungaria de 7,5 miliarde de euro finanţare dacă reformele promise de guvernul ungar nu vor fi implementate rapid.

Cele 14,5 miliarde de euro de active ruseşti blocate de Europa sunt „deja semnificative”, dar, din această sumă, „90% sunt realizate de şase state membre”, a explicat comisarul, recunoscând că mai este „mult de lucru cu alte (state) care fie nu au blocat nimic, fie nu au comunicat nimic”.

Printre cele mai active şase ţări, Franţa a îngheţat „cu puţin peste un miliard de euro” în active, iar Belgia 3,5 miliarde de euro. Printre elevii buni se numără şi Germania, Luxemburgul, Irlanda şi Austria, potrivit lui Didier Reynders.

„Continuăm să lucrăm pentru a cere tuturor statelor membre să pună în aplicare aceleaşi instrumente pentru a ajunge la active, nu doar la conturi bancare, iahturi, reşedinţe, ci la toate activele”, a subliniat comisarul european, evocând dificultatea de a avea acces la criptomonede şi opere de artă digitale.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul dă drumul la bani pentru firme. Peste 8 miliarde de euro fonduri europene și ajutoare de stat, în această vară. Ce programe sunt și ce firme se califică-Program relansare
Guvernul dă drumul la bani pentru firme. Peste 8 miliarde de euro fonduri europene și ajutoare de stat, în această vară. ...
Firmele și autoritățile publice locale din România au la dispoziție peste 8 miliarde de euro din fonduri europene și ajutoare de stat, doar în această vară, arată o analiză a REI Grup, una......
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările au ajuns în luna mai pe secțiunea sudică la 68% și pe secțiunea nordică la 33%
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările au ajuns în luna mai pe secțiunea sudică la 68% și pe secțiunea nordică la 33%
Lucrările pentru Magistrala 6 de metrou au continuat în luna mai conform graficului, atât la execuția structurilor stațiilor, ...
Cea mai mare inflaţie din ultimii aproape trei ani, în zona euro, în luna mai. România a avut un nivel de peste trei ori mai mare în aprilie
Cea mai mare inflaţie din ultimii aproape trei ani, în zona euro, în luna mai. România a avut un nivel de peste trei ...
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat până la 3,2% în mai, de la 3% luna precedentă, potrivit unei estimări ...
Autostrada București – Ploiești: OMV Petrom începe lucrările la primele benzinării
Autostrada București – Ploiești: OMV Petrom începe lucrările la primele benzinării
Așteptarea a luat sfârșit: săptămâna aceasta începe proiectarea și execuția spațiilor de servicii de pe Autostrada ...