Bursa a crescut uşor la deschiderea şedinţei, pe un rulaj susţinut din nou de doar câteva acţiuni

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,3% la deschiderea şedinţei de marţi, într-o piaţă unde au fost realizate transferuri de doar 268.000 de lei, cu acţiuni emise de aproape un sfert dintre companiile listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Economica.net - mar, 10 sept. 2013, 08:03
Bursa a crescut uşor la deschiderea şedinţei, pe un rulaj susţinut din nou de doar câteva acţiuni

După primele 15 minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu 0,33%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 0,25%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,52%.

Indicele extins BET-XT a urcat cu 0,27%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu numai 0,1% peste închiderea de luni.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Piaţa a fost şi marţi marcată de apatie, întrucât cei mai mulţi investitori îşi păstrează banii pentru a participa la oferta publică iniţială lansată luni de Nuclearelectrica pentru listarea la Bursă. În primele aproape opt ore ale ofertei Nuclearelectrica, micii investitori au subscris aproape 90% din acţiunile oferite pe tranşa lor şi care reprezintă 10% din titlurile din ofertă, interesul ridicat fiind determinat de discountul de 8% acordat pentru ordinele plasate în primele trei zile, potrivit brokerilor.

Astfel, subscrierile înregistrate în sistemul Bursei până luni aproape de ora 17:00 au avut o valoare de 32,7 milioane lei (7,3 milioane euro), în timp ce tranzacţiile realizate pe bursă au cumulat doar 4,7 milioane lei (aproape 1,1 milioane euro). Piaţa a înregistrat, astfel, cel mai redus rulaj din ultimele 11 luni.

În primul sfert de oră de tranzacţionare de marţi, puţinii investitori prezenţi la transfer au realizat operaţiuni de numai 268.000 de lei (60.000 de euro), faţă de 158.000 de lei (35.000 de euro) în prima jumătate de oră a şedinţei de luni.

Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide din piaţă, cu tranzacţii de 182.000 de lei, iar preţul a stagnat la 1,382 lei.

Titlurile Fondului Proprietatea, de regulă cele mai lichide din piaţă, au consemnat al doilea rulaj, de doar 25.000 de lei, iar cotaţia a urcat cu 1,18%, la 0,684 lei.

Pieţele vest-europene au deschis şedinţa de marţi în urcare cu până la 0,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Retragerile online nu mai durează zile întregi. Noile aplicații financiare au redus timpul la câteva secunde, deci regulile jocului s-au schimbat complet. Dar ce înseamnă asta pentru......
Transelectrica pune centrale fotovoltaice și baterii la 29 de stații de transformare. Beneficii în funcționarea SEN
Transelectrica pune centrale fotovoltaice și baterii la 29 de stații de transformare. Beneficii în funcționarea SEN
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA avansează în derularea investiției de instalare ...
Norvegia a vândut petrol de 6 miliarde de dolari în doar o lună, cea mai mare valoare din istorie
Norvegia a vândut petrol de 6 miliarde de dolari în doar o lună, cea mai mare valoare din istorie
Valoarea exporturilor de ţiţei ale Norvegiei a crescut în luna martie până la un nivel record, în contextul izbucnirii ...
Măsurile de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare – Consiliul Fiscal
Măsurile de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare – Consiliul Fiscal
Adoptarea măsurilor de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare, consideră ...