BCR: Scăderea preţurilor va continua în septembrie, când ne aşteptăm la o rată anuală a inflaţiei de 2,3%

Scăderea preţurilor va continua în septembrie, iar rata anuală a inflaţiei ar putea ajunge la 2,3%, a declarat, pentru AGERPRES, Eugen Sinca, analistul - şef al BCR şi vicepreşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România (AAFBR).
Economica.net - mie, 11 sept. 2013, 11:31
BCR: Scăderea preţurilor va continua în septembrie, când ne aşteptăm la o rată anuală a inflaţiei de 2,3%

„Scăderea preţurilor va continua în septembrie, când ne aşteptăm la o rată anuală a inflaţiei de 2,3%, semnificativ sub nivelul de 3,7%, din august. Inflaţia va reintra, astfel, în ţinta BNR, după aproape un an, şi va rămâne acolo în următoarele trimestre. La începutul anului 2014, inflaţia s-ar putea reduce la un minimum istoric de 1,5%, ceea ce justifică noi reduceri ale dobânzilor la lei. BNR ar putea reduce dobânda de politică monetară cu încă jumătate de punct procentual până la finalul acestui an, la 4%, în timp ce dobânzile la credite şi depozite vor urma traiectorii similare”, susţine Eugen Sinca.

Potrivit acestuia, ciclul de relaxare a politicii monetare a BNR se va suprapune peste un ciclu de întărire a politicii monetare a Rezervei Federale Americane (FED), în 2014, şi a Băncii Centrale Europene (BCE), în 2015, „ceea ce ne face să credem că, într-un interval de 1 – 2 ani, vom avea dobânzi similare la lei şi valută”.

Analistul – şef al BCR a explicat că reducerea preţurilor din luna august a fost determinată de anul agricol foarte bun, care a dus la ieftinirea legumelor, fructelor, uleiului şi zahărului. Combustibilii, o grupă de produse care a înregistrat în mod tradiţional creşteri consistente de preţ în trecut, au avut o evoluţie constantă în august, în timp ce serviciile de telefonie s-au scumpit uşor, pe fondul deprecierii lunare a leului.

Preţurile de consum au scăzut cu 0,2% în august 2013 faţă de luna precedentă, iar rata anuală a inflaţiei (pe ultimele 12 luni) a scăzut la 3,67%, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică /INS/.

Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2013 a fost de 4,41%.

Creşterea medie a preţurilor, pe total, în ultimele 12 luni (septembrie 2012 – august 2013), faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2011 – august 2012), determinată pe baza IPC, este 5,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 4,4%.

Potrivit INS, în luna august 2013, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 0,8%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,1% şi, respectiv, cu 0,3%.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele opt luni din 2013 a fost de 0,2%, faţă de nivelul de 0,3% consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...