Proteste paralele la Universitate, faţă de proiectul Roşia Montană şi eutanasierea câinilor

Două proteste au loc în paralel, miercuri seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, unde s-au adunat peste 150 de manifestanţi contra proiectului minier de la Roşia Montană, dar şi peste 100 care se opun eutanasierii câinilor fără stăpân.
Economica.net - mie, 11 sept. 2013, 19:57
Proteste paralele la Universitate, faţă de proiectul Roşia Montană şi eutanasierea câinilor

Protestul faţă de proiectul de la Roşia Montană, ajuns în a unsprezecea zi, se desfăşoară în zona fântânii de la Universitate, unde manifestanţii au şi pancarte cu mesaje contra exploatării gazelor de şist.

Unii dintre ei fac zgomot cu deja tradiţionalele peturi umplute cu pietricele, iar unul bate într-o tobă.

Pe trotuarul de vizavi, în faţa Teatrului Naţional, se află protestatarii care critică amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân adoptat marţi de Camera Deputaţilor, care stabileşte un termen de 14 zile în care animalele sunt ţinute în adăposturi, după care, dacă acestea nu sunt revendicate sau adoptate, să fie eutanasiate.

Duminică seară, peste 7.000 de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au blocat centrul Capitalei, la Universitate, după un marş pe traseul bd. Nicolae Bălcescu – bd. Magheru – bd. Lascăr Catargiu – bd. Iancu de Hunedoara – Șoseaua Ștefan cel Mare – Calea Moșilor – bd. Carol.

La protestele de până acum din Capitală, manifestanţii au blocat timp de mai multe ore, în timpul nopţii, bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar şi un sens al Bulevardului Nicolae Bălcescu. De asemenea, ei au protestat în Piaţa Constituţiei şi în Piaţa Victoriei.

Protestele de la Bucureşti, alături de manifestări similare desfăşurate în alte oraşe din ţară, au început la 1 septembrie, după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...