Bursele europene au deschis în urcare, la maximul ultimilor 5 ani

Bursele europene au deschis luni în urcare, la maximul ultimilor 5 ani, după ce Lawrence Summers şi-a retras candidatura pentru funcţia de preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 16 sept. 2013, 07:56
Bursele europene au deschis în urcare, la maximul ultimilor 5 ani

Favorit la preluarea funcţiei, după încheierea mandatului lui Ben Bernanke, a devenit vicepreşedintele Fed Jane Yellen. Investitorii consideră că Yellen este în favoarea unei reduceri mai temperate a programului de relaxare cantitativă, în timp ce Summers ar fi favorizat o politică monetară mai restrictivă.

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a avansat cu 0,7% în debutul şedinţei de tranzacţionare, sprijinit şi de acordul dintre Statele Unite şi Rusia privind distrugerea arsenalului de arme chimice al Siriei.

Pieţele asiatice au avansat cu 1,6%, iar tranzacţiile futures pe bursa de la New York indică creşteri de 1%.

Bursele europene au fost susţinute în ultimele două săptămâni de datele economice peste estimări din China şi de amânarea unei decizii privind o intervenţie militară în Siria.

Indicele Stoxx 600 a închis vineri la cel mai ridicat nivel din iunie 2008 şi a crescut cu 98% faţă de minimul ultimilor 12 ani, înregistrat în martie 2009, în timpul crizei financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...